Pestera Scarisoara

Pestera Scarisoara sau Ghetarul de la Scarisoara adaposteste cel mai mare ghetar subteran din România. De aici îi vine si numele de Ghetar iar Scarisoara vine de la comuna Scarisoara situata 16 km mai jos.

Istoric:

Nu se poate preciza cu exactitate data cand pestera a fost descoperita dar este mentionata in 1863 de catre Adolt Schmididi, geograful austriac care a facut primele observatii si prima harta a pesterii.

Acces pestera:

Intrarea in pestera Scarisoara se face printr-un aven (put vertical) cu o adancime de 48 m si un diametru in jur de 60 m.

Acest aven este amenajat cu scari metalice in vederea facilitarii accesului turistilor.

Formare:

Pestera Ghetarul de la Scarisoara face parte din sistemul carstic Ghetar - Ocoale - Dobresti. Este formata în calcare de vârsta Jurasic superior, dispuse monoclinal pe directia NV-SE, la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic Ghetari - Ocoale.

Cândva Valea Ocoale curgea la suprafata. Odata cu dizolvarea în freatic a pesterii Scarisoara apele coboara în subteran. Iesirea apei la lumina se facea prin Pojarul Politei. Continuând dizolvarea apa cobora în Avenul din Sesuri cu iesire la suprafata în Izbucul Politei. Golul ramas uscat al Scarisoarei, în urma prabusirii avenului de intrare se umple cu gheata în timpul glaciatiunilor.

Dupa încalzirea vremii gheata începe sa se topeasca si dispare jumatate din volum dar este alimentata în fiecare iarna cu un nou strat la suprafata.

Topirea are loc si la baza ghetarului, astfel ca de la baza dispare o sectiune si o alta se depune sus. Cea mai veche gheata de la baza are 4000 de ani.

Putini stiu ca Scarisoara a fost declarata monument al naturii in Romania inca din 1938 de catre marele speolog roman Emil Racovita. Aceasta adaposteste al doilea ghetar subteran ca marime din Europa.

Descriere:

Complexul carstic Scarisoara include cea mai mare pestera cu gheata din Romania - Pestera Scarisoara - lunga de 700 de metrii si desfasurata pe o diferanta de nivel de 105 m avand 3 intrari.

Intrarea principala in pestera este situata la 1165 metrii altitudine fiind printre putinele pesteri cu gheata din lume la o altitudine atat de mica.

Ghetarul cuprinde peste 75000 de metrii cubi de gheata pe o grosime de circa 26 m.

Pestera este impartita in mai multe sectoare ce au diferite denumiri.

Astfel chiar dupa intrare vizitatorul se afla in Sala Mare si apoi trece in Biserica unde poate admira peste 100 de formatiuni stalagmitice de gheata.

De aici se poate ajunge in Rezervatia Mare printr-o galerie cu o lungime de aproximativ 70 m sau in Rezervatia Mica insa vizitarea acestora este permisa doar in scopuri stiintifice cu autorizatie speciala de la Institutul de speologie Emil Racovita din Cluj Napoca. Galeria care coboara la punctul cel mai adanc al pesterii (105 m) este denumita Galeria Maxim Pop.

Catedrala si Palatul Sânzianei sunt celelalte sectiuni ale pesterii Scarisoara - acestea fiind lipsite de gheata.

In pestera Scarisoara traiesc lilieci si gandaci de 2-3 mm numiti Pholeuon prozerpinae glaciale.

In Rezervatia Mare a fost descoperit si un schelet de Rupicapra (stramosul caprei).

Localizare:
Cea mai mare pestera cu gheata din Romania este situata in Muntii Apuseni, in comuna Garda de Sus, judetul Alba (harta).

Legenda:

Batranii spun ca originea si istoria acestui loc e cu totul alta. In pestera traia un balaur ce fura cate o fata in noaptea Anului Nou sau in noaptea dinaintea Targului de Fete de la Gaina.

Tinerele erau apoi tinute intr-un palat de gheata din pestera, de o frumusete neasemuita, pe care niciun muritor nu il putea vedea.

O alta legenda pomeneste ca apa din bazinele din spatele formatiunii calcaroase numite “La Brazi” iti poate indeplini orice dorinta.

Daca ingenunchiezi, bei apa din bazin direct cu buzele, cu capul descoperit, in timp ce iti pui o dorinta, cu siguranta aceasta se va implini. Tine minte ca nu trebuie sa spui nimanui nimic referitor la acest mic ritual.

Turiştii care doresc să viziteze peştera, pot vizita şi alte obiective turistice aflate în zonă. În comuna Gârda de Sus se află biserica-monument construită în 1792 şi moară cu apă, ridicată acum 300 de ani.

Unitati de cazare Alba

24 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, Alba, Pesteri in Romania | fara comentarii

Manastirea Voronet Suceava

Mănăstirea Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului (harta) .

Mănăstirea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare.

Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Acces:

Pe DL Gura Humorului, spre S-V până la Voroneţ (5 km).

Hram:

Sfântul Gheorghe - 23 Aprilie.

Arhitectura:

Forma iniţială mai poate fi văzută în tabloul votiv: aşezată pe un soclu de piatră, cu turla înălţată pe o bază pătrată pentru a-i accentua zvelteţea, elanul către înălţime.

Exonarthexul i-a fost adăugat în 1547 la iniţiativa mitropolitului Grigorie Roşca, considerat al doilea ctitor al bisericii.

Aşa cum se înfăţişează astăzi Voroneţul reprezintă unul dintre primele monumente moldoveneşti creatoare de stil propriu, sinteză originală de elemente bizantine (plan treflat cu turlă pe naos), gotice (tendinţa de elansare a edificiului, arcurile frânte la chenarele uşilor şi ferestrelor, prezenţa contraforturilor).

De asemenea şi strict autohtone (turlă pe patru arcuri şi bază stelată, ocniţe sub cornişă, arcade oarbe la abside, friză şi discuri smălţuite).

Pictura interioară:

Naosul şi altarul păstrează ansamblul iconografic din vremea lui Ştefan cel Mare:

- bine adaptat spaţiului, armonios, cu personaje impunătoare, orânduire scenică mai puţin obişnuită în Moldova (Patimile lui Iisus, în naos);

- compoziţii neîntrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor şi formelor (Intrarea în Ierusalim, Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, în concă);

- elemente ce vădesc apropierea de mediul real, patetic uman (Coborârea de pe cruce, Sfântul Teodor, tabloul votiv).

Pictura pronaosului, ulterioară, alternează ornamente şi figuri ce vor să facă parcă legătura cu exteriorul, trecând totuşi prin pridvor unde Calendarul bisericii dar mai ales Sfântul Ilie se bucură de o prospeţime stângace cu o notă de umor anunţătoare cumva a icoanelor pe sticlă transilvănene (sec. XVIII-XIX).

Pictură exterioară:

Se datorează aceluiaşi Grigore Roşca, eruditul teolog care a urmărit personal realizarea operei călugărilor-zugrăvi anonimi.

Rezultatul a fost excepţional: Judecata de Apoi ocupă tot peretele de apus într-o uriaşă compoziţie pe cinci registre, unică în arta orientului creştin.

Specialiştii o consideră prin amploare, prin ştiinţa efectului decorativ şi strălucirea policromiei, superioară compozitiilor de la Athos şi celor de la Camposato (Pisa), demnă de a fi alăturată Capelei Sixtine din Roma, mozaicurilor geamiei Khrie (Istambul), imaginilor de la San Marco (Veneţia), din Siena, Assisi, Orvieto.

Originalitatea artistului constă în curajul sau de a introduce în scenă instrumente muzicale moldoveneşti (bucium, cobză), peisaj local, ştergare, veşminte populare - totul pe un fond albastru ce a născut în sintagmă “albastru de Voroneţ” egală verdelui Veronese şi roşului Titzian.

Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Ieseu şi filozofi antici, portrete socotite capodopere.

Lângă intrare sunt chipurile făuritorilor istoriei mănăstirii: Sf. Daniil Sihastrul şi mitropolitul Grigorie Roşca.

Pe abside, conform regulei împământenite, Cinul adună zeci de figuri într-un adevărat alai.

Pe cât a mai rămas din peretele nordic nespălat de ploi, Adam ară, Eva toarce lână (Facerea lumii), în vreme ce Zapisul lui Adam şi Vămile Văzduhului înseamnă de fapt legende folclorice.

Jilţurile şi o parte din strane aparţin secolului al XVI-lea.

Dăruite de Ştefan cel Mare şi trase cu meşteşug, două clopotniţe evocă numele marelui voievod.

Expresie artistică a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi gustului pentru frumos ale neamului nostru, Sf. Mânăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere, încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colţurile lumii.

Nu ezitaţi să treceţi în lista voastră cu obiective de vizitat în vacanţă şi Voroneţul, mai ales că aveţi posibilitatea de a găsi cazare tocmai în sat.

Dacă aţi fost deja acolo împărtăşeşte-ţi impresiile tale cu noi. Te aşteptăm!

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Manastiri in Romania, Suceava | un comentariu

Manastirea Neamt

Mănăstirea Neamţ, este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamţ, satul Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ (harta) .

Este cel mai mare şi mai vechi aşezământ monahal din Moldova.

Istoric:

Potrivit documentelor, Mănăstirea Neamţ a luat fiinţa în veacul al XIV-lea ca organizaţie călugărească ortodoxă.

Cel dintâi domnitor moldovean care, cum atesta documentele, a dăruit Mănăstirii Neamţ sate şi moşii este Petru Muşat.

Acesta a zidit Cetatea Neamţ, a integrat-o definitiv în sistemul de apărare al ţării şi, potrivit unei tradiţii puternice, tot el ar fi clădit la Mănăstirea Neamţ, pe locul vechiului schit de lemn, o biserică de piatră, care a fost înconjurată de urmaşii săi în scaunul Moldovei cu chilii călugăreşti, diferite clădiri, turnuri şi ziduri de apărare.

Pe latura dinspre vest a patrulaterului - incintă, la mijloc, străjuieşte turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării.

Partea inferioară a turnului clopotniţă este zidită, probabil, pe vremea Domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), iar cele două părţi superioare, mai târziu.

O parte din bolta semicilindrica a gangului - aceea dinspre răsărit - este acoperită cu picturi reprezentând scene inspirate din vechiul roman popular “Varlaam şi Ioasaf”.

Unele scene în care apar: o clădire asemănătoare cu biserica zidită la Mănăstirea Neamţ de Ştefan cel Mare, un tânăr principe, care, seamănă cu domnitorul ctitor şi unele costume caracteristice veacului al XV-lea au condus pe unii la concluzia ca această pictură ar fi din veacurile XV-XVII.

Clădirile incintei, aşa cum se prezintă ele astăzi, datează din veacurile XVIII-XIX.

Diferite însemnări, din care unele pe piatră, arată că înainte de veacul al XVIII-lea au existat alte clădiri: o trapeză şi cuhnie (bucătărie) zidite de Alexandru Cornea (1540), o clisiarniţă zidită de Ilias (1546-1551), chilii şi turnuri, înălţate de diferiţi domnitori şi ierarhi moldoveni, care din cauza unor incendii, unor prădăciuni şi unor întâmplări dureroase s-au ruinat.

O dată cu veacul al XVIII-lea, a început, prin osârdia vieţuitorilor mănăstirii, acţiunea de reconstrucţie şi reînnoire.

Arhitectura:

În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, precum şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului.

Specific este Aghiazmatarul circular din faţa mănăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram.

În biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni.

Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale.

În camera mormintelor este îngropat Ştefan Voievod (unchiul lui Ştefan cel Mare), iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.

Biserica Înălţarea Domului:

Biserica ctitorită de Ştefan cel Mare este principalul monument istoric şi de arhitectură moldovenească din incintă mănăstirii, de o eleganţă şi frumuseţe deosebite.

Dimensiunile şi monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcţie a unor elemente noi: pridvorul, situat în faţa intrării şi sala mormintelor, sau gropniţa, amplasată între pronaos şi naos.

Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice.

Naosul, tot dreptunghiular, de dimensiuni mari, are două abside laterale, semicirculare în interior şi pentagonale în exterior, baza fiind formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru arce mari.

Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi masive susţin zidurile până la nivelul bolţilor.

Faţadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramică smălţuită, cărămizi şi discuri diferit colorate, în verde, în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile şi ancadramente de uşi şi ferestre). Discurile smălţuite şi nişele împodobesc şi turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre.

Pictura din absida principală, naos şi sala mormintelor aparţin ultimilor ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare, iar cea din pridvor şi pronaos este din timpul lui Petru Rareş.

“Pisania”, în limba slavonă, fixată pe faţada de miazăzi a pronaosului, este deplin concludentă cu privire la ctitorul bisericii şi la timpul când a fost ea zidită:

“Doamne Iisuse Hristoase, primeşte acest hram, care s-a zidit cu ajutorul Tău întru slava sfintei şi slavitei de la pământ la cer inălţare a Ta şi Tu stăpâne acopere-ne cu mila Ta de acum şi până în veac. Io  Voievod a binevoit  a început  a zidit acest hram pentru rugăciunea   a Doamnei    a fiului  Bogdan  a celorlalţi fii    -a sfârşit an anul 7005 iar  domniei  anul patruzeci  cel dintâi curgător  lui noiembrie  14″.

Ferestrele prin care pătrunde    mormintelor, naos  altarul bisericii,  decursul timpului, au fost lărgite  mărite, dar cu prilejul lucrărilor de restaurare din 1958-1961 li -a dat  .

Obiecte extrem de valoroase:

Între obiectele cu valoare istorică şi artistică din colecţia mănăstirii, mai importante sunt următoarele:

- Icoana Maicii Domnului primită în dar, potrivit tradiţiei, de Domnitorul Alexandru cel Bun de la împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul;

- Catapeteasma care, pe vremuri, a aparţinut paraclisului din Cetatea Neamţ, câteva icoane din veacurile XVII-XVIII;

- câteva icoane executate de N. Grigorescu;

- un vas pentru aghiazmă din 1775;

- un Panaghiar din 1750;

-o Nebedernita din anul 1665;

- un Epitrahil din veacul al XVIII-lea;

- un Omofor care a aparţinut Episcopului Pahomie al Românului (1706-1714);

-o presa tipografică din veacul al XVIII-lea;

- două prese tipografice din metal din veacul al XIX-lea;

-numeroase xilogravuri şi diferite piese tipografice.

Rămâneţi şi bucuraţi-vă de frumusetiile Moldovei. Veţi fi impresionaţi de ospitalitatea oamenilor din aceste meleaguri şi de ofertele nemaipomenite de cazare.

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, 5 stele, Alte Obiective Turistice, Manastiri in Romania, Muzee in Romania, Neamt | fara comentarii

Manastirea Curtea de Arges

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu. Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.

Arhitectura:

Pronaosul

Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralargit, contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează colţurile vestice ale pronaosului.

Pronaosul este evidenţiat în acest fel deoarece îndeplinea şi funcţia de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porţiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului.

Restul bisericii şi altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susţin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu ansamblu se face prin bolţi, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă.

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-1517).

Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea de plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş, şi pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.

În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptaţi din piatră.

Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvite.

Faţadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene şi islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici.

Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Legenda:

În apropierea bisericii se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argesului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mânăstiri soţia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea.

Tot legenda ne dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului Manole.

Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mânăstire mai frumoasă decât această.

Aceştia au raspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit că schelele pe care erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece “meşteri mari, calfe şi zidari” au rămas blocaţi pe acoperiş.

Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.

Cazare Curtea de Arges

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Arges, Manastiri in Romania | fara comentarii

Castelul Bran

Castelul Bran este un monument istoric şi arhitectonic, situat în Pasul Bran-Rucar, la 30 de kilometri de Braşov (harta) .

Arhitectură:

Fiind o cetate de “trecatoare” cu scop militar bine determinat, construcţia a comportat în prima fază o incintă patrulateră neregulată, alungită pe axa est-vest, folosind cu iscusinţă avantajele oferite de teren.

Pe latură de vest era înconjurată de o curtină şi un turn rotund de colţ. Tot din prima fază datează se pare, zidul de incintă donjonul de pe latură nordică.

Zidul de incintă, construit din piatră brută şi pe alocuri din cărămidă provenită de la reparaţiile ulterioare,era prevăzut cu două nivele de guri de tragere.

Donjonul - cea mai înaltă construcţie a cetăţii - a fost plasat pe latura nordică, având formă dreptunghiulară cu un acoperiş într-o singură pantă pronunţată.

Turnul avea în partea inferioară o zidărie masivă, ce îmbrăca stânca, iar în partea superioară se termina cu un foişor de observaţie, probabil de o dată mai recentă.La nivelele superioare era prevăzut cu câte o încăpere.

Latura exterioară a fost prevăzută cu şase guri de tragere, transformate ulterior în ferestre.

În încăperea de sub panta acoperişului se păstrează pe tencuială o inscripţie în latină care aminteşte de o restaurare a acestuia în anul 1723.

În faţa foişorului, spre nord, se află un fronton cu creneluri “treptate” şi rotunjite, sub care se află două rânduri de arcade oarbe. Crenelurile, de influienţă italiană pot fi atribuite secolului al XIV-lea, însă cele două frize de arcade oarbe sunt mai târzii, posibil secolul al XVII-lea.

Elementele decorative, asemănătoare celor de pe donjon, (creneluri şi arcade oarbe) se regăsesc şi pe latura vestică la clădirea alipită donjonului.

Istoric:

Prima atestare documentară este din 1377 când braşovenii au primit, din partea lui Ludovic I d’Anjou, dreptul de a ridica cetatea pe locul fostei fortăreţe.

Apoi, între 1419-1424 a intrat în posesia lui Sigismund.

La sfârşitul secolului al XV-lea a fost subordonată comitetului secuilor şi sub domnia lui Iancu de Hunedoara a trecut sub conducerea voievodatului Transilvaniei.

La 1 decembrie 1920, Castelul Bran a fost donat Reginei Maria a României Mari, în semn de recunoştinţă din partea oraşului Braşov pentru contribuţia la Unirea cea mare de la 1918.

Imediat după această, timp de 7 ani, Castelul a intrat într-o perioadă de restaurare, sub conducerea arhitectului Curţii Regale, Carol Liman.

Acesta a conceput ansamblul ca o reşedinţa de vară. Tot în a această perioadă a fost construită şi Casa de ceai.

În timpul acestor lucrări, Castelul a fost dotat cu apă curentă de la o fântână săpată în stâncă, adâncă de 57 de metri, şi iluminat de la o uzină electrică cu turbină.

De la această uzină au fost apoi electrificate, în 1932, satele Bran, Simon şi Moeciu.

Apoi, în 1938, Regină Maria a lăsat Castelul Bran drept moştenire Principesei Ileana, care l-a stăpânit până în 1948.

Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg din 18 mai 2009.

Nepot al Reginei Maria şi fiu al Principesei Ileana, Dominic de Habsburg a dobândit Castelul Bran la aproape şase decenii după ce familia sa a fost forţată de regimul comunist să părăsească ţara, pe când el avea doar zece ani.

Legenda:

Dracula aşa cum este perceput astăzi constituie rezultatul  consemnărilor unor cronicari ai vremii, in urma unor evenimete istorice, cu intenţia de a-l pune pe marele voievod Vlad Tepes într-o lumină nefavorabilă,  consemnari amplificate în secolele următoare prin asocierea cu personajul romanului de ficţiune „Dracula”, apărut în Anglia, în 1897, avându-l că autor pe scriitorul irlandez Bram Stoker.

Adevărul despre domnitorul Ţării Româneşti Vlad Ţepeş (1456-1462; 1476) este cunoscut din numeroase lucrări aparţinând istoricilor români şi străini.

Convins că numai o domnie puternică în interior putea să asigure ordinea în ţară şi să organizeze cu succes apărarea ei de primejdiile externe, Vlad Ţepeş recurge la o domnie autoritară, impune supuşilor săi cinstea şi hărnicia ca virtuţi; necinstea (hoţia) lenevia şi viclenia erau pedepsite cu asprime prin tragerea în ţeapă, o pedeapsă crudă, dar care poate fi înţeleasă doar în raport cu epoca în care a trăit, o epocă de mare cruzime, care a cunoscut şi alte pedepse, la fel de aspre, cum ar fi arderea pe rug, spânzurătoarea etc..

Localizare:

Branul se situează la mai puţin de 30 km. de Braşov, pe şoseaua ce iese prin vechiul cartier Bartolomeu şi care leagă Braşovul de Câmpulung Muscel, prima capitală a Ţării Româneşti, acolo unde se întâlnesc Munţii Piatra Craiului  cu masivul Bucegi.

Ai nevoie de cazare?

15 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 5 stele, Brasov, Castele in Romania | fara comentarii

Pestera Ursilor

Peştera Urşilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unei dinamitări executate la cariera de marmură din zonă.

Este unul dintre principalele obiective turistice ale Munţilor Apuseni, ea aflându-se în judeţul Bihor, în imediata apropiere a localităţii Chiscau, comuna Pietroasa, la o altitudine de 482 m (harta) .

Istoric:

Numele peşterii se datorează numeroaselor fosile de “urşi de cavernă” (Ursus spelaeus) descoperite aici.

Peştera era un loc de adăpost pentru aceste animale, acum 15.000 de ani.

La bătrâneţe, ca multe alte mamaifere ursul de peşteră se retrăgea să moară într-un astfel de loc.

Având o lungime de peste 1500 m, peşteră se compune din galerii aflate pe două nivele şi anume: galeria superioară lungă de 488 m destinată circulaţiei turiştilor şi galeria inferioara ce are o lungime de 521 m destinată cercetărilor ştiinţifice.

Vizitarea peşterii:

Incepe cu Galeria Urşilor (numită şi Galeria Oaselor) în care sunt adăpostite 1500 de piese, 140 de cranii şi numeroase culcuşuri ale ursului de peşteră. Pe pereţii galeriei se observă zgârieturi lăsate de labele urşilor.

În cea de-a doua galerie, numită şi Galeria Emil Racoviţă se află un schelet de urs expus în poziţia în care a murit precum şi fosilele altor animale dispărute în urmă cu sute de ani: o specie de capră neagră, leul şi hiena de peşteră.

Galeria are pereţii distanţi la 10-15 m iar bolta ei se situează la peste 10 m înălţime, fiind totodată împodobită cu numeroase stalagmite, domuri, bazine de apă, stalactite.

Ultima galerie, Galeria Luminilor ne întâmpină cu impresionantele stalagmite şi stalactite care au dat naştere unor adevărate “statuete” (”Mastodontul”, “Draperiile din Galeria Ursilor”, “Portalul”, “Pagodele”, “Lacul cu nuferi”).

Statuetele sunt asemenea celor de ceară de un alb pur ce lasă frâu liber imaginaţiei oricărui vizitator.

Galeria se inchie cu un tunel artificial lung de 16 m greu accesibil turiştilor dar care răzbate în cele din urmă la suprafaţă.

Printre formaţiunile de stalactite şi stalagmite se mai remarcă “Palatele fermecate”, “Căsuţa Piticilor”  şi ultima sală “Sfatul Bătrânilor”, iluminata cu lumânări.

Căi de acces:

Pe DN-76 (Oradea-Deva), cu derivaţie la km 86 în comuna Sudrigiu, pe DJ-763, încă 16 km (şosea asfaltată).

Programul de vizitare:

Tot timpul anului,  zilnic între orele 10-17, luni închis.

Vizitarea durează aproximativ 45 min, în grupuri conduse de ghizi autorizaţi.

Temperatura în peşteră:

+10A°C (constantă).

In afara de Pestera Ursilor, judetul Bihor este vestit si pentru conditiile ireprosabile de cazare.

15 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, Bihor, Pesteri in Romania | fara comentarii

Muzeul Satului Bucuresti

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (sau pe scurt Muzeul Satului) este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Bucureştiului (harta) .

Muzeul, o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Guşti, a fost inaugurat în 1936.

Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţa de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării.

Ideea organizării unui muzeu în aer liber în România datează din sec. al XIX-lea, odată cu apariţia primelor semne de îngrijorare cu privire la soarta artei populare şi a meşteşugurilor artistice.

Profesorul Dimitrie Guşti a ajuns la concluzia că, pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci în bătătura omului.

Construcţiile selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativităţii, au fost demontate şi aduse la Bucureşti în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcţie, au sosit şi 130 de meşteri, cunoscători ai tehnicilor tradiţionale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp record.

Au fost aduse 29 de gospodării, o biserică de lemn, cinci mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o povarnă, o cherhana, o cârciumă, şase fântâni, câteva troiţe şi un scrânciob care, împreună, însumau aproape tot ceea ce cuprinde un sat obişnuit.

La deschidere, care a avut loc cu ocazia Lunii Bucureştiului, au participat regele Carol al ÎI-lea, membri ai guvernului, mari personalităţi politice şi din domeniul culturii, primarul Capitalei etc. De la început, muzeul s-a bucurat de un mare succes fiind vizitat de un public numeros.

Criteriile pe baza cărora a fost fundamentat muzeul sunt:

- istoric (reprezentarea habitatului tradiţional - şi implicit a culturii populare - în dezvoltarea să spaţială, între secolele XVII-XX)

- social (astăzi discutabil, datorită modului în care a fast abordat, preconizându-se ca expoziţia să reflecte şi situaţia ţăranului exploatat)

- geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice)

- economic (tipologia gospodăriei în funcţie de ocupaţii şi meşteşuguri)

- artistic (prezenţa esteticului ca valoare implicită sau explicită)

- al autencitatii şi tipicităţii

Pe lângă patrimoniul din expoziţia în aer liber şi din colecţii , muzeul deţine şi un bogat fond documentar de o imestimabila valoare istorico-etnografică.

Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografişti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât şi din investigaţiile ulterioare.

Pentru a pătrunde în spiritul satului de odinioară vă recomand să participaţi laTargul meşterilor populari, Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă “Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice etc.

Aceste evenimente atrag un număr mare de vizitatori şi contribuie, cu fiecare an, la creşterea rândurilor publicului de muzeu, al publicului Muzeului Satului.

De asemenea la muzeu sunt elaborate programe adresate fiecărei categorii de public.

Pentru copii: Descoperirea vechilor meşteşuguri populare, De la artă populară la artă plastică, Să descoperim comunităţile rurale, Tabere de creaţie.

Pentru adulţi: Târguri ale meşterilor populari, Sărbători şi obiceiuri din calendarul popular, Festivaluri de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, Zilele fiecărei zone reprezentate în Muzeu.

Meşterii populari sunt onoraţi cu: Expoziţii şi Medalioane, acţiuni de descoperire a noi talente etc.

În mod special sunt concepute programe pentru persoane cu diferite categorii de handicap.

Mergeţi şi vizitaţi Muzeul satului şi veţi avea ocazia să descoperiţi o lume sfântă, pură ce surprinde şi acum prin frumuseţe şi originalitate.

Rămâneţi în Bucureşti măcar pentru câteva zile ca să vă puteţi bucura şi de celelalte obiective turistice de o mare importantă culturală şi istorică.  Click pentru detalii cazare.

14 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 5 stele, Bucuresti, Cetati in Romania, Muzee in Romania | fara comentarii

Castelul Peles

Mereu ascultam mărturiile prietenilor mei care vizitaseră Castelul Peleş care spuneau că ar fi de o frumuseţe de nedesris, dar nu am fost convisa de acest lucru până nu am fost la faţa locului.

Castelul Peleş, este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.

Castelul Peleş, din Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena.

Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzandu-se mereu.

La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare.

Turnul central măsoară nu mai puţin de 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelisorul şi Foişorul.

Peleşul are şi o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.

Pe terenul cumpărat de rege au fost construite pe lângă castel: Pelisorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului.

Datorită uzinei electrice proprie Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.
Peleşul a avut o importantă deosebită pentru istoria ţării noastre.

Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al ÎI-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi al doilea botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul sau, regele Mihai I.

În 1921, are loc la Peleş, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al ÎI-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru de atunci, Nicolae Iorga.

Doi ani mai târziu au loc serbările semicentenarului castelului Peleş, (50 de ani de la începerea lucrărilor).

Castelul a fost declarat muzeu în 1953.

Cele mai importante săli de vizitat sunt:

Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri şi stauiete. Plafonul mobil din sticlă, acţionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puţeau să admire seninul cerului în nopţile de vară.

A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.

Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur.

Chiar şi pentru cei mai puţin familiarizaţi cu universul cărţilor, există un punct de atracţie: uşa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu cărţi, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.

Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 - 1906, adăpostesc peste 4000 de piese europene şi orientale din secolele XIV - XVII. Cele mai preţioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI - XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.

Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinţa reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.

Sala Florentină, denumită şi Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre, şi decoraţiunile în stilul neorenasterii italiene.

Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo.

Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.

La etajul I se află Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi.

Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906 cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I.

Alte săli sunt:

Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucernă, Elveţia.

Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător şi un pupitru pentru audienţe.

Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 şi are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea.

Salonul Turcesc care adăposteşte o colecţie de vase turceşti şi persane în alamă.

Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.

Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia şi Germania, pişe datând din secolele XV şi XVII. De asemenea, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.

Localizarea

Castelul Peleş, este situat în Sinaia (la 44 km de Braşov şi la 122 km de Bucureşti) iar pe şosea se alege Drumul european E60  DN1 ( harta ) .

Pe calea ferata exista numeroase curse care din Ploieşti intra pe Valea Prahovei, iar Staţiunea Sinaia este una  dintre destinaţii.

Castelul Peleş, poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumătăţi al secolului al XIX-lea.

Cu siguranţă informaţiile de mai sus au stârnit curiozitate în mintea voastră.

Ţineţi cont că e o raritate în ţara noastră, un monument de arhitectură impresionant şi puneţi Castelul Peleş în lista voastră de obiecte turistice de vizitat în vacanţă.

Vizitaţi Castelul, nu o să va pară rău niciodată!!!

Vă aştept să vă spuneţi propia părere despre Castelul Peleş şi să facem schimb de impresii, iar dacă doriţi să poposiţi în zonă veţi găsi aici cele mai bune oferte de cazare.

14 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, Castele in Romania, Prahova | 2 comentarii

Manastirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaş, monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti.

Mănăstirea se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei (harta) .

Mănăstirea a fost un important centru cultural,  aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase. Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Istoric

Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetăţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelaşi an.

S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizandu-se în anul 1481.

Legenda

Se spune astfel că, odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastru se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Viteului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urşilor, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire, Ştefan-Vodă, care, întorcăndu-se de la o vânătoare din munţi, s-ar fi rătăcit prin partea locului.

Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-ar fi înduplecat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire, „pentru ca Dumnezeu să-i ajute la toate treburile lui”.

Arhitectura

Actualul plan al bisericii Mănăstirii Putna este identic cu planul vechii biserici ctitorite de Ştefan cel Mare.

Este un edificiu de tip triconc, cuprinzând la interior următoarele încăperi dispuse în anfiladă şi marcate de ziduri pline: un naos cu două abside laterale semicirculare, finalizat prin o a treia absidă (cea a altarului); o cameră a mormintelor, un pronaos dreptunghiular; un pridvor dreptunghiular dosat întregului edificiu.

Zidurile bisericii conţin în masa lor, încă de la cota pardoselii actuale, elemente de piatră de talie cu profilatura, recuperate din zidăriile unui edificiu monumental mai vechi, respectiv, din zidurile bisericii construite de Ştefan cel Mare între 1466 - 1469.

Înainte de incendiul din 1404 interiorul bisericii era ornamentat cu o reţea sumară de motive geometrice, iar după această dată a fost împodobit cu „o fastuoasă pictură de cult”, realizată, probabil, până la sfârşitul secolului al XV-lea.

La exterior faţadele monumentului au fost infrumusetate iniţial cu o bogată decoraţie de discuri smaltuite, iar ulterior, pana la jumătatea secolului al XVII-lea, cel puţin pe anumite zone, cu un strat de tencuială purtător al unei picturi policrome.

Demontarea şi reconstruirea vechii biserici, la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost impusa datorită unor deteriorări survenite la fundatie, iar rezidirea s-a efectuat prin suprapunere nemijlocita peste vestigiile ctitoriei lui Ştefan cel Mare din anii 1466 - 1469.

Reconstrucţia cuprinde in întregime aria interioară a primei biserici şi o felie din lăţimea fundaţiei zidurilor sale laterale, care să protejeze mormintele existenţe, pe timpul fundării construcţiei şi funcţionării bisericii noi.

Exceptând zidul vestic al pridvorului actual, „zidurile transversale ale bisericii actuale au fost sprijinite direct pe fundaţiile rămase de la zidurile transversale ale primei biserici”.

Iconostasul ce împodobeşte biserica a fost realizat în anul 1773 din lemn de tei şi tisă. Executat de meşteri locali din poruncă şi cu osteneală mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat în stil baroc târziu.

A fost restaurat.

Muzeul

Muzeul mănăstirii, reamenajat în anii 1976 şi 2004, se află în partea de vest a incintei, alături de Paraclis.

Aici se păstrează o parte din tezaurul artistic şi istoric al mănăstirii, constând în manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, cărţi de învăţătură, Leastvite, Psaltichii) şi broderii realizate în atelierele mănăstirii (epitafuri, acoperăminte pentru sfintele vase, pocroveţe, dvere, valuri de tâmplă, acoperăminte de morminte, veşminte preoţeşti), cărţi de cult şi de învăţătură, odoare bisericeşti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cădelniţe, candele), obiecte din ceramică, etc.

Printre odoarele de mare preţ, se număra icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă, după tradiţie, din Constantinopol în 1472 de către Doamna Măria de Mangop, soţia Sfântului Voievod Ştefan şi craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, ferecat în argint aurit şi dăruit mănăstirii de ctitorul ei în anul 1488.

Necropola

Concepută de la început că necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Musatinilor.

Lucrat din poruncă sa, cu doisprezece ani înainte de strămutarea la veşnicele locaşuri, mormântul Binecredinciosului Voievod Ştefan se află în partea de sud a gropniţei.

Detalii pentru cazare aici .

13 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, Manastiri in Romania, Suceava | fara comentarii

Cetati Bistrita: Cetatea Ciceu

Cetatea Ciceu este o fortăreaţă medievală din actualul judeţ, Bistriţa-Năsăud, România, în punctul de întâlnire al teritoriului localităţilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti şi Dumbrăveni (harta) .

Cetatea a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colină vulcanică de 683 m altitudine, de unde şi numele de Ciceu (din maghiarul csucs - vârf).

Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetăţii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară.

Ruinele sunt astăzi în stare de distrugere avansată şi elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea

Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, această fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată.

Unul dintre turnurile înfăţişate prezintă pe latură de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până astăzi.Totuşi, ipoteza unei funcţii de locuinţă este pusă sub semnul întrebării, turnul fiind umplut şi neprezentând urme ale unei intervenţii ulterioare anului 1866.

Cel de-al doilea turn are în realitate o poziţie diferită faţă de cea din gravură, el fiind suspendat deasupra prăpastiei, la 4 m distanţă de cel dintâi.

În partea de sud a cetăţii se mai păstrează două mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale şanţului de apărare, cu o deschidere de 3-5 m, precum şi a valului de pământ ridicat în faţa acestuia.

Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetăţii, până în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Măgura.Acesta din urmă este legat de dealul cetăţii printr-o şa îngustă şi contribuia la apărarea edificiului dinspre vest. Grosimea probabilă a curtinelor era între 1,3-4 m.

În ansamblu, construcţia punea excelent în valoare un sistem de apărare natural, fiind foarte dificil de cucerit.

Cazare Bistrita . . .

11 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 2 stele, Bistrita, Cetati in Romania | fara comentarii