Monument medieval la Odorheiu Secuiesc

Cât e de plăcut să reuşeşti să găseşti un obiectiv turistic fascinant, ce impresionează prin simplitate şi prin frumuseţea aparte dată de misterul ce îl înconjoară. Un astfel de obiectiv îl găsiţi în judeţul Harghita.
Capela Inima lui Isus, se află la intrarea de sud a oraşului Odorheiul Secuiesc (harta), Str. Bazinului nr.2.
Este singurul monument medieval păstrat în starea sa originală.Micuţa capela (3.5×3.5 m), datează din sec. XIII, fiind reconstruită în sec. al XVI-lea.
Tavanul original din 1677 se păstrează la un muzeu din Budapesta, ceea ce se vede în capelă, tavanul din casete pictate, este o copie fidelă a originalului. Acoperişul construcţiei şi al gardului este din şindrilă.
Legenda spune, că vis-a-vis se află cetatea Bud, care a fost distrusă de tătari în anul 1241. Odată secuii hăituiţi de tătari s-au refugiat printre ruinele cetăţii, de unde săgeata trimisă în numele lui Isus de un tânăr, s-a oprit în inima hanului, care se odihnea în faţa cortului.
În acel loc a fost ridicată capela Inima lui Isus. Deasupra intrării pe zidul înconjurător se poate citi cifra 1771.
In afara de vechea capela, un motiv de atractie pentru turisti il constituie ospitalitatea locuitorilor si conditiile ireprosabile de cazare.

