Peştera Dâmbovicioara este situată în partea de sud a Masivului Piatra Craiului, în versantul stâng al văii Dâmbovicioara (afluent al Dâmboviţei), la 1 km nord de satul Dâmbovicioara, judeţul Argeş.
Peştera s-a format datorita acţiunii apelor pârâului Dâmbovicioara, care au taiat în calcarele de varsta jurasica ale Masivului Piatra Craiului.
Peştera propriu-zisă este cunoscută de înainte de 1579, când localnicii o foloseau pe post de ascunzătoare împotriva cotropitorilor.
Ulterior peştera a fost locul de reculegere al unui pustnic, ascunzătoarea a doi tâlhari cunoscuţi la acea vreme, şi chiar ascunzişul unui urs.
Lungă de peste 250 m, această peşteră are aspectul unei galerii puţin ramificate, traseul sau fiind puţin ascendent, ea poate fi străbătută uşor, având plafonul mai înalt decât statura omului (cca. 2 m).
Interiorul oferă condiţii optime de vizitare, simţi aici un uşor curent de aer care demonstrează ca inca exista o comunicare cu exteriorul.
Golul subteran s-a format prin eroziunea calcarelor de către apele pârâului “Peştera” care acum îşi poartă undele prin apropiere, pe lângă intrare.
Amplasare:
Peştera este amplasată în apropierea satului Podu Dâmboviţei, sat situat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la 5 km de Rucar, pe traseul Rucar-Bran, la 25 km faţă de Câmpulung şi la 177 km faţă de Bucureşti (harta) .
Fauna:
Fauna peşterii este săracă însă este una dintre peşterile uşor accesibile din România. Printre altele este renumită şi pentru faptul că este prima peşteră din Muntenia şi Oltenia menţionată într-o lucrare ştiinţifică şi anume Mineralogia Principatus Transilvanie a lui J. Fridlavsky din anul 1767.
Temperatura:
Temperatura oscilează în jurul valorilor de 10-12A°C, iar umiditatea este potrivită. Peştera este “uscata”, pârâul care a generat-o având acum o alta albie.În interior se leaga de exterior printr-un horn înalt de 10 m, care furnizeaza un slab curent de aer.
Daca tot ati ajuns pana aici ramaneti macar cateva zile si bucurati-va de frumusetea naturii. Nu va faceti probleme
pentru cazare. Veti gasi cele mai bune oferte de cazare la doar 5 km de pestera.
Va doresc numai bine si va astept sa-mi impartasiti impresiile voastre.
15 Februarie 2010
Scris de
traveller |
2 stele, Arges, Pesteri in Romania |
un comentariu
Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.
Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu. Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.
Arhitectura:
Pronaosul
Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralargit, contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează colţurile vestice ale pronaosului.
Pronaosul este evidenţiat în acest fel deoarece îndeplinea şi funcţia de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porţiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului.
Restul bisericii şi altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susţin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu ansamblu se face prin bolţi, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă.
În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-1517).
Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea de plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş, şi pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.
În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptaţi din piatră.
Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvite.
Faţadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene şi islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele.
În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici.
Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.
Legenda:
În apropierea bisericii se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada Monastirea Argesului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mânăstiri soţia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea.
Tot legenda ne dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului Manole.
Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mânăstire mai frumoasă decât această.
Aceştia au raspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit că schelele pe care erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece “meşteri mari, calfe şi zidari” au rămas blocaţi pe acoperiş.
Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.
Cazare Curtea de Arges
23 Ianuarie 2010
Scris de
traveller |
3 stele, Arges, Manastiri in Romania |
fara comentarii
In vechiul conac din satul Golesti, incepand inca inainte de cel de-al doiela razboi mondial, prin ingrijirea istoricului G.Fotino (apoi intre 1958 si 1963), a fost organizat un mare muzeu. Cladirea in care a fost amenajat a fost ridicata in 1640 si poarta amprenta specifica a monumentelor epocii lui Matei Basarab. Chiar de la intrare poate fi admirata Fantana lui Golescu, care poarta o inscriptie de lauda la adresa lui Radu Golescu-vornicul (1746-1818). Intregul complex este inconjurat cu un zid inalt, avand in cele petru coturi turnuri de aparare. Deasupra intrarii incintei se ridica un foisor construit intre 1784 si 1807. In 1859 el a fost distrus de cutremur, iar ce exista astazi este rezultatul restaurarilor. In mai 1821, aici a poposit si a dormit Tudor Vladimirescu; de aici a fost ridicat de oamenii lui Alexandru Ipsilanti si dus la Targoviste unde a fost ucis (27 mai 1821).
Sectia memoriala este organizata in conacul propriu-zis. Ultima renovare a conacului este din 1960. Aici se gaseste mobila din secolul 19, biblioteca si tablourile fratilor Golesti.
Este interesant aici sa vezi baia turceasca, unica constructie de acest gen din tara, care s-a pastrat integral. Ea a fost cladita in 1784.
De asemenea aici mai este si o biserica ridicata de Stroe Leurdeanu in 1646, cu mobiler sculptat care dateaza din acea perioada.
Muzeul Golesti ( Muzeul Viticulturii si Pomiculturii din Romania ) reprezinta indeletnicirile de pomicultura si viticultura din Romania si are case (in proiect au fost 150) din diverse zone ale tarii.
Cei mai cunoscuti Golesti sunt : Dinicu Golescu (m.1830) , Zoe Golescu (m.1879) , Nicolae Golescu (m.1877) , Stefan Golescu (m.1874) , Radu Golescu (m.1882)
19 Octombrie 2007
Scris de
Turism Romania |
4 stele, Arges, Muzee in Romania |
un comentariu
