Muzeul Satului Bucuresti

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (sau pe scurt Muzeul Satului) este una dintre cele mai mari atracţii turistice ale Bucureştiului (harta) .

Muzeul, o creaţie a folcloristului şi sociologului Dimitrie Guşti, a fost inaugurat în 1936.

Este un muzeu în aer liber înconjurat de verdeaţă şi lacuri, oferă pe o suprafaţa de 30 de hectare 70 de gospodării, cu ustensilele tradiţionale, precum şi o moară de apă, una de vânt, o presă de ulei, etc., adunate din toate provinciile ţării.

Ideea organizării unui muzeu în aer liber în România datează din sec. al XIX-lea, odată cu apariţia primelor semne de îngrijorare cu privire la soarta artei populare şi a meşteşugurilor artistice.

Profesorul Dimitrie Guşti a ajuns la concluzia că, pentru a fi înţelese, obiectele trebuie să fie aşezate astfel ca să alcătuiască un sat adevărat, nu în standuri, ci în bătătura omului.

Construcţiile selectate în timpul cercetărilor după criteriul reprezentativităţii, au fost demontate şi aduse la Bucureşti în 56 de vagoane de tren. Odată cu materialele de construcţie, au sosit şi 130 de meşteri, cunoscători ai tehnicilor tradiţionale de lucru, care urmau să refacă monumentele într-un timp record.

Au fost aduse 29 de gospodării, o biserică de lemn, cinci mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o povarnă, o cherhana, o cârciumă, şase fântâni, câteva troiţe şi un scrânciob care, împreună, însumau aproape tot ceea ce cuprinde un sat obişnuit.

La deschidere, care a avut loc cu ocazia Lunii Bucureştiului, au participat regele Carol al ÎI-lea, membri ai guvernului, mari personalităţi politice şi din domeniul culturii, primarul Capitalei etc. De la început, muzeul s-a bucurat de un mare succes fiind vizitat de un public numeros.

Criteriile pe baza cărora a fost fundamentat muzeul sunt:

- istoric (reprezentarea habitatului tradiţional - şi implicit a culturii populare - în dezvoltarea să spaţială, între secolele XVII-XX)

- social (astăzi discutabil, datorită modului în care a fast abordat, preconizându-se ca expoziţia să reflecte şi situaţia ţăranului exploatat)

- geografic (gruparea monumentelor pe provincii istorice)

- economic (tipologia gospodăriei în funcţie de ocupaţii şi meşteşuguri)

- artistic (prezenţa esteticului ca valoare implicită sau explicită)

- al autencitatii şi tipicităţii

Pe lângă patrimoniul din expoziţia în aer liber şi din colecţii , muzeul deţine şi un bogat fond documentar de o imestimabila valoare istorico-etnografică.

Acest fond este alcătuit din colecţii de manuscrise, studii, schiţe, desene, relevee, planşe, clişee pe sticlă, filme, negative alb-negru şi color, fotografii, ce provin atât din cercetările pe teren ale echipelor de monografişti care au contribuit la fondarea Muzeului Satului cât şi din investigaţiile ulterioare.

Pentru a pătrunde în spiritul satului de odinioară vă recomand să participaţi laTargul meşterilor populari, Tabăra de creaţie “Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă “Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice etc.

Aceste evenimente atrag un număr mare de vizitatori şi contribuie, cu fiecare an, la creşterea rândurilor publicului de muzeu, al publicului Muzeului Satului.

De asemenea la muzeu sunt elaborate programe adresate fiecărei categorii de public.

Pentru copii: Descoperirea vechilor meşteşuguri populare, De la artă populară la artă plastică, Să descoperim comunităţile rurale, Tabere de creaţie.

Pentru adulţi: Târguri ale meşterilor populari, Sărbători şi obiceiuri din calendarul popular, Festivaluri de datini şi obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou, Zilele fiecărei zone reprezentate în Muzeu.

Meşterii populari sunt onoraţi cu: Expoziţii şi Medalioane, acţiuni de descoperire a noi talente etc.

În mod special sunt concepute programe pentru persoane cu diferite categorii de handicap.

Mergeţi şi vizitaţi Muzeul satului şi veţi avea ocazia să descoperiţi o lume sfântă, pură ce surprinde şi acum prin frumuseţe şi originalitate.

Rămâneţi în Bucureşti măcar pentru câteva zile ca să vă puteţi bucura şi de celelalte obiective turistice de o mare importantă culturală şi istorică.  Click pentru detalii cazare.

14 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 5 stele, Bucuresti, Cetati in Romania, Muzee in Romania | fara comentarii

Hanul lui Manuc

În vechiul târg al Bucurestilor, începând de pe la 1700, au existat câteva zeci de hanuri, unul mai pitoresc decât altul, ce au cunoscut o adevarata epoca de glorie, timp de aproape doua veacuri.

Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc), este o cladire veche din Bucuresti (harta) , important obiectiv turistic si monument istoric.

Constructia se gasea chiar in inima comerciala a orasului - pe strada Lipscani - si era faimoasa pentru zgomotul, agitatia si amestecul colorat de oameni pe care ii atragea.

Întemeietorul sau, Manuc Bei (Manuc Mârzaian), s-a nascut în 1769 la Rusciuc. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea obtine demnitatile de dragoman si bei. În anul 1808 este numit Bei al Moldovei.  

Arhitectura exacta a hanului în configuratia sa initiala nu se cunoaste, însa, din descrierile de la începutul secolului al XIX-lea reiese ca la subsol se aflau 15 pivnite boltite, la parter existau 23 de pravalii, doua saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucatarii si un tunel în care încapeau cam 500 de persoane.

Etajul dispunea de 107 odai, cele mai multe folosite pentru oaspet,i. În curtea interioara exista o cafenea si o mica gradina cu fântâna arteziana. Între fatada dinspre Dâmbovita si râu se costruise un chei de piatra, lat de peste un metru.

Mai târziu, dupa ce Dâmbovita a fost canalizata pentru deschiderea Halei de Carne, lânga aceasta fatada s-au mai adaugat câteva pravalii.

Alte detalii despre arhitectura hanului, obiceiurile nascute aici si despre preferintele culinare veti afla in continuare.
În mijlocul curtii, pavata cu piatra de râu, fusesera amenajate o cafenea si o bodega, cu toate dependintele lor, pe lânga o gradina cu fântâna arteziana, prima de acest fel din Bucuresti.

Se servea “cafea la filigean”, braga “în cani de tabla” sau vin în carafe de pamânt. Berea nu era cunoscuta aici, iar sampania si coniacul erau rezervate pentru cei de la etaj. Deseori, consumatorii purtau salvari si turbane, dupa moda orientala.

La mare pret era “potrocul de gaina”, friptura de miel si zaharicalele. Între doua feluri, se mai tragea câte un fum din narghileaua aflata la piciorul mesei. Pravaliile vindeau, pe lânga “postavuri” sau “ghiuluri”, halvita, halva, sarailii si “vata pe bat”.

Când a sosit perioada “bonjurista” au aparut redingotele cu melon, trabucurile, ceaiul verde, mititeii si patricienii, salata de “boeuf” si purcelul de lapte la tava.

În vremea când Hanul lui Manuc si-a schimbat numele în “Marele Hotel Dacia”, aparuse deja, la bodega din curte, berea la halba, adusa în România de Regele Carol I. În “Sala Domneasca” aveau loc baluri mascate si serate mondene, la care se serveau platouri cu peste sau cu felii de friptura rece de mistret, însotite, fiecare în parte, de vin alb sec si vin negru.

Pâna târziu, dupa primul razboi mondial, în aceeasi sala au fost organizate spectacole de teatru pentru protipendada, în timpul carora se ofereau piscoturi cu sampanie, sau întruniri politice cu public, la care “cafeaua Marghiloman” era oferita gratuit de organizatori.

In care in care nu doriti sa ramaneti peste noapte aici puteti cauta si alte oferte de cazare in Bucuresti.

8 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Alte Obiective Turistice, Bucuresti | fara comentarii