Manastirea Voronet Suceava

Mănăstirea Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la 36 km de Suceava şi la numai 4 km de centrul oraşului Gura Humorului (harta) .

Mănăstirea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ştefan cel Mare.

Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni şi jumătate ceea ce constituie un record pentru acea vreme.

Acces:

Pe DL Gura Humorului, spre S-V până la Voroneţ (5 km).

Hram:

Sfântul Gheorghe - 23 Aprilie.

Arhitectura:

Forma iniţială mai poate fi văzută în tabloul votiv: aşezată pe un soclu de piatră, cu turla înălţată pe o bază pătrată pentru a-i accentua zvelteţea, elanul către înălţime.

Exonarthexul i-a fost adăugat în 1547 la iniţiativa mitropolitului Grigorie Roşca, considerat al doilea ctitor al bisericii.

Aşa cum se înfăţişează astăzi Voroneţul reprezintă unul dintre primele monumente moldoveneşti creatoare de stil propriu, sinteză originală de elemente bizantine (plan treflat cu turlă pe naos), gotice (tendinţa de elansare a edificiului, arcurile frânte la chenarele uşilor şi ferestrelor, prezenţa contraforturilor).

De asemenea şi strict autohtone (turlă pe patru arcuri şi bază stelată, ocniţe sub cornişă, arcade oarbe la abside, friză şi discuri smălţuite).

Pictura interioară:

Naosul şi altarul păstrează ansamblul iconografic din vremea lui Ştefan cel Mare:

- bine adaptat spaţiului, armonios, cu personaje impunătoare, orânduire scenică mai puţin obişnuită în Moldova (Patimile lui Iisus, în naos);

- compoziţii neîntrecute prin sobrietate, vigoarea gesturilor şi formelor (Intrarea în Ierusalim, Rugăciunea de pe Muntele Măslinilor, în concă);

- elemente ce vădesc apropierea de mediul real, patetic uman (Coborârea de pe cruce, Sfântul Teodor, tabloul votiv).

Pictura pronaosului, ulterioară, alternează ornamente şi figuri ce vor să facă parcă legătura cu exteriorul, trecând totuşi prin pridvor unde Calendarul bisericii dar mai ales Sfântul Ilie se bucură de o prospeţime stângace cu o notă de umor anunţătoare cumva a icoanelor pe sticlă transilvănene (sec. XVIII-XIX).

Pictură exterioară:

Se datorează aceluiaşi Grigore Roşca, eruditul teolog care a urmărit personal realizarea operei călugărilor-zugrăvi anonimi.

Rezultatul a fost excepţional: Judecata de Apoi ocupă tot peretele de apus într-o uriaşă compoziţie pe cinci registre, unică în arta orientului creştin.

Specialiştii o consideră prin amploare, prin ştiinţa efectului decorativ şi strălucirea policromiei, superioară compozitiilor de la Athos şi celor de la Camposato (Pisa), demnă de a fi alăturată Capelei Sixtine din Roma, mozaicurilor geamiei Khrie (Istambul), imaginilor de la San Marco (Veneţia), din Siena, Assisi, Orvieto.

Originalitatea artistului constă în curajul sau de a introduce în scenă instrumente muzicale moldoveneşti (bucium, cobză), peisaj local, ştergare, veşminte populare - totul pe un fond albastru ce a născut în sintagmă “albastru de Voroneţ” egală verdelui Veronese şi roşului Titzian.

Peretele de sud este ocupat de Arborele lui Ieseu şi filozofi antici, portrete socotite capodopere.

Lângă intrare sunt chipurile făuritorilor istoriei mănăstirii: Sf. Daniil Sihastrul şi mitropolitul Grigorie Roşca.

Pe abside, conform regulei împământenite, Cinul adună zeci de figuri într-un adevărat alai.

Pe cât a mai rămas din peretele nordic nespălat de ploi, Adam ară, Eva toarce lână (Facerea lumii), în vreme ce Zapisul lui Adam şi Vămile Văzduhului înseamnă de fapt legende folclorice.

Jilţurile şi o parte din strane aparţin secolului al XVI-lea.

Dăruite de Ştefan cel Mare şi trase cu meşteşug, două clopotniţe evocă numele marelui voievod.

Expresie artistică a dreptei noastre credinţe, a rafinamentului şi gustului pentru frumos ale neamului nostru, Sf. Mânăstire Voroneţ îndeamnă la reculegere, încântă inima şi mintea privitorului ce ajunge la noi din toate colţurile lumii.

Nu ezitaţi să treceţi în lista voastră cu obiective de vizitat în vacanţă şi Voroneţul, mai ales că aveţi posibilitatea de a găsi cazare tocmai în sat.

Dacă aţi fost deja acolo împărtăşeşte-ţi impresiile tale cu noi. Te aşteptăm!

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Manastiri in Romania, Suceava | fara comentarii

Manastirea Neamt

Mănăstirea Neamţ, este o mănăstire ortodoxă de călugări din România, situată în comuna Vânători-Neamţ, satul Mănăstirea Neamţ, judeţul Neamţ (harta) .

Este cel mai mare şi mai vechi aşezământ monahal din Moldova.

Istoric:

Potrivit documentelor, Mănăstirea Neamţ a luat fiinţa în veacul al XIV-lea ca organizaţie călugărească ortodoxă.

Cel dintâi domnitor moldovean care, cum atesta documentele, a dăruit Mănăstirii Neamţ sate şi moşii este Petru Muşat.

Acesta a zidit Cetatea Neamţ, a integrat-o definitiv în sistemul de apărare al ţării şi, potrivit unei tradiţii puternice, tot el ar fi clădit la Mănăstirea Neamţ, pe locul vechiului schit de lemn, o biserică de piatră, care a fost înconjurată de urmaşii săi în scaunul Moldovei cu chilii călugăreşti, diferite clădiri, turnuri şi ziduri de apărare.

Pe latura dinspre vest a patrulaterului - incintă, la mijloc, străjuieşte turnul clopotniţă, străbătut la bază de gangul boltit al intrării.

Partea inferioară a turnului clopotniţă este zidită, probabil, pe vremea Domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432), iar cele două părţi superioare, mai târziu.

O parte din bolta semicilindrica a gangului - aceea dinspre răsărit - este acoperită cu picturi reprezentând scene inspirate din vechiul roman popular “Varlaam şi Ioasaf”.

Unele scene în care apar: o clădire asemănătoare cu biserica zidită la Mănăstirea Neamţ de Ştefan cel Mare, un tânăr principe, care, seamănă cu domnitorul ctitor şi unele costume caracteristice veacului al XV-lea au condus pe unii la concluzia ca această pictură ar fi din veacurile XV-XVII.

Clădirile incintei, aşa cum se prezintă ele astăzi, datează din veacurile XVIII-XIX.

Diferite însemnări, din care unele pe piatră, arată că înainte de veacul al XVIII-lea au existat alte clădiri: o trapeză şi cuhnie (bucătărie) zidite de Alexandru Cornea (1540), o clisiarniţă zidită de Ilias (1546-1551), chilii şi turnuri, înălţate de diferiţi domnitori şi ierarhi moldoveni, care din cauza unor incendii, unor prădăciuni şi unor întâmplări dureroase s-au ruinat.

O dată cu veacul al XVIII-lea, a început, prin osârdia vieţuitorilor mănăstirii, acţiunea de reconstrucţie şi reînnoire.

Arhitectura:

În incinta mănăstirii se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, precum şi un muzeu cu o colecţie de artă bisericească şi sala tiparului.

Specific este Aghiazmatarul circular din faţa mănăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram.

În biserică se află o icoană a Maicii Domnului pictată în anul 665 în Israel, făcătoare de minuni.

Aşezământul are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mănăstirească (18000 volume) şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale.

În camera mormintelor este îngropat Ştefan Voievod (unchiul lui Ştefan cel Mare), iar în pronaos se află moaştele sfântului necunoscut descoperite în 1986, prin scoaterea asfaltului de pe alee.

Biserica Înălţarea Domului:

Biserica ctitorită de Ştefan cel Mare este principalul monument istoric şi de arhitectură moldovenească din incintă mănăstirii, de o eleganţă şi frumuseţe deosebite.

Dimensiunile şi monumentalitatea ansamblului au sporit prin introducerea în construcţie a unor elemente noi: pridvorul, situat în faţa intrării şi sala mormintelor, sau gropniţa, amplasată între pronaos şi naos.

Pronaosul, de formă dreptunghiulară, este boltit cu două calote sferice.

Naosul, tot dreptunghiular, de dimensiuni mari, are două abside laterale, semicirculare în interior şi pentagonale în exterior, baza fiind formată din patru arce oblice sprijinite pe alte patru arce mari.

Turla se ridică în mijloc, iar nouă contraforturi masive susţin zidurile până la nivelul bolţilor.

Faţadele sunt frumos ornamentate în stil autohton moldovenesc, rezultat din îmbinarea elementelor bizantine (ceramică smălţuită, cărămizi şi discuri diferit colorate, în verde, în galben, în brun) cu cele gotice (contraforturile şi ancadramente de uşi şi ferestre). Discurile smălţuite şi nişele împodobesc şi turla, de formă octogonală, prevăzută cu patru ferestre.

Pictura din absida principală, naos şi sala mormintelor aparţin ultimilor ani de domnie ai lui Ştefan cel Mare, iar cea din pridvor şi pronaos este din timpul lui Petru Rareş.

“Pisania”, în limba slavonă, fixată pe faţada de miazăzi a pronaosului, este deplin concludentă cu privire la ctitorul bisericii şi la timpul când a fost ea zidită:

“Doamne Iisuse Hristoase, primeşte acest hram, care s-a zidit cu ajutorul Tău întru slava sfintei şi slavitei de la pământ la cer inălţare a Ta şi Tu stăpâne acopere-ne cu mila Ta de acum şi până în veac. Io  Voievod a binevoit  a început  a zidit acest hram pentru rugăciunea   a Doamnei    a fiului  Bogdan  a celorlalţi fii    -a sfârşit an anul 7005 iar  domniei  anul patruzeci  cel dintâi curgător  lui noiembrie  14″.

Ferestrele prin care pătrunde    mormintelor, naos  altarul bisericii,  decursul timpului, au fost lărgite  mărite, dar cu prilejul lucrărilor de restaurare din 1958-1961 li -a dat  .

Obiecte extrem de valoroase:

Între obiectele cu valoare istorică şi artistică din colecţia mănăstirii, mai importante sunt următoarele:

- Icoana Maicii Domnului primită în dar, potrivit tradiţiei, de Domnitorul Alexandru cel Bun de la împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul;

- Catapeteasma care, pe vremuri, a aparţinut paraclisului din Cetatea Neamţ, câteva icoane din veacurile XVII-XVIII;

- câteva icoane executate de N. Grigorescu;

- un vas pentru aghiazmă din 1775;

- un Panaghiar din 1750;

-o Nebedernita din anul 1665;

- un Epitrahil din veacul al XVIII-lea;

- un Omofor care a aparţinut Episcopului Pahomie al Românului (1706-1714);

-o presa tipografică din veacul al XVIII-lea;

- două prese tipografice din metal din veacul al XIX-lea;

-numeroase xilogravuri şi diferite piese tipografice.

Rămâneţi şi bucuraţi-vă de frumusetiile Moldovei. Veţi fi impresionaţi de ospitalitatea oamenilor din aceste meleaguri şi de ofertele nemaipomenite de cazare.

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, 5 stele, Alte Obiective Turistice, Manastiri in Romania, Muzee in Romania, Neamt | fara comentarii

Manastirea Curtea de Arges

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu. Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab.

Arhitectura:

Pronaosul

Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralargit, contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează colţurile vestice ale pronaosului.

Pronaosul este evidenţiat în acest fel deoarece îndeplinea şi funcţia de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porţiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului.

Restul bisericii şi altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susţin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu ansamblu se face prin bolţi, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă.

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri şi împodobite cu desene (1516-1517).

Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea de plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş, şi pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat.

În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptaţi din piatră.

Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvite.

Faţadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene şi islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici.

Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Legenda:

În apropierea bisericii se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.

Balada Monastirea Argesului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mânăstiri soţia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea.

Tot legenda ne dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului Manole.

Când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mânăstire mai frumoasă decât această.

Aceştia au raspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit că schelele pe care erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece “meşteri mari, calfe şi zidari” au rămas blocaţi pe acoperiş.

Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.

Cazare Curtea de Arges

23 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Arges, Manastiri in Romania | fara comentarii

Manastirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaş, monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase şi artistice româneşti.

Mănăstirea se află la 33 km de oraşul Rădăuţi, în nordul Moldovei (harta) .

Mănăstirea a fost un important centru cultural,  aici s-au copiat manuscrise şi au fost realizate miniaturi preţioase. Lăcaşul deţine un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Istoric

Începute la 10 iulie 1466, după cucerirea cetăţii Chilia (1465), lucrările de construcţie a bisericii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, vor fi terminate în anul 1469, slujba de sfinţire (târnosirea) având loc la 3 septembrie acelaşi an.

S-au construit apoi Casa Domnească (1473), chiliile, zidul de apărare cu turnurile aferente şi Turnul Tezaurului, lucrările finalizandu-se în anul 1481.

Legenda

Se spune astfel că, odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastru se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Viteului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urşilor, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire, Ştefan-Vodă, care, întorcăndu-se de la o vânătoare din munţi, s-ar fi rătăcit prin partea locului.

Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-ar fi înduplecat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire, „pentru ca Dumnezeu să-i ajute la toate treburile lui”.

Arhitectura

Actualul plan al bisericii Mănăstirii Putna este identic cu planul vechii biserici ctitorite de Ştefan cel Mare.

Este un edificiu de tip triconc, cuprinzând la interior următoarele încăperi dispuse în anfiladă şi marcate de ziduri pline: un naos cu două abside laterale semicirculare, finalizat prin o a treia absidă (cea a altarului); o cameră a mormintelor, un pronaos dreptunghiular; un pridvor dreptunghiular dosat întregului edificiu.

Zidurile bisericii conţin în masa lor, încă de la cota pardoselii actuale, elemente de piatră de talie cu profilatura, recuperate din zidăriile unui edificiu monumental mai vechi, respectiv, din zidurile bisericii construite de Ştefan cel Mare între 1466 - 1469.

Înainte de incendiul din 1404 interiorul bisericii era ornamentat cu o reţea sumară de motive geometrice, iar după această dată a fost împodobit cu „o fastuoasă pictură de cult”, realizată, probabil, până la sfârşitul secolului al XV-lea.

La exterior faţadele monumentului au fost infrumusetate iniţial cu o bogată decoraţie de discuri smaltuite, iar ulterior, pana la jumătatea secolului al XVII-lea, cel puţin pe anumite zone, cu un strat de tencuială purtător al unei picturi policrome.

Demontarea şi reconstruirea vechii biserici, la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost impusa datorită unor deteriorări survenite la fundatie, iar rezidirea s-a efectuat prin suprapunere nemijlocita peste vestigiile ctitoriei lui Ştefan cel Mare din anii 1466 - 1469.

Reconstrucţia cuprinde in întregime aria interioară a primei biserici şi o felie din lăţimea fundaţiei zidurilor sale laterale, care să protejeze mormintele existenţe, pe timpul fundării construcţiei şi funcţionării bisericii noi.

Exceptând zidul vestic al pridvorului actual, „zidurile transversale ale bisericii actuale au fost sprijinite direct pe fundaţiile rămase de la zidurile transversale ale primei biserici”.

Iconostasul ce împodobeşte biserica a fost realizat în anul 1773 din lemn de tei şi tisă. Executat de meşteri locali din poruncă şi cu osteneală mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat în stil baroc târziu.

A fost restaurat.

Muzeul

Muzeul mănăstirii, reamenajat în anii 1976 şi 2004, se află în partea de vest a incintei, alături de Paraclis.

Aici se păstrează o parte din tezaurul artistic şi istoric al mănăstirii, constând în manuscrise (Tetraevanghele, Psaltiri, cărţi de învăţătură, Leastvite, Psaltichii) şi broderii realizate în atelierele mănăstirii (epitafuri, acoperăminte pentru sfintele vase, pocroveţe, dvere, valuri de tâmplă, acoperăminte de morminte, veşminte preoţeşti), cărţi de cult şi de învăţătură, odoare bisericeşti (sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cădelniţe, candele), obiecte din ceramică, etc.

Printre odoarele de mare preţ, se număra icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă, după tradiţie, din Constantinopol în 1472 de către Doamna Măria de Mangop, soţia Sfântului Voievod Ştefan şi craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, ferecat în argint aurit şi dăruit mănăstirii de ctitorul ei în anul 1488.

Necropola

Concepută de la început că necropolă domnească, biserica Mănăstirii Putna adăposteşte paisprezece morminte din care trei sunt voievodale, aparţinând familiei Musatinilor.

Lucrat din poruncă sa, cu doisprezece ani înainte de strămutarea la veşnicele locaşuri, mormântul Binecredinciosului Voievod Ştefan se află în partea de sud a gropniţei.

Detalii pentru cazare aici .

13 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 4 stele, Manastiri in Romania, Suceava | fara comentarii

Manastirea Nera

Situată în extremitatea sud-vestică a ţării, Mănăstirea Nera este unul dintre aşezămintele monahale noi din ţinutul Banatului (harta) .

Aflată la poalele Munţilor Locvei, pe malul stâng al râului Nera, de la care şi-a luat şi numele, mănăstirea se întinde pe o suprafaţă de 8 hectare, în mijlocul unui platou uşor vălurit (Poiana Popii) şi înconjurat de pădure.

La 16 mai 1994, cu înalta binecuvântare a Prea Sfinţitului Părinte Laurenţiu, Episcopul Caransebesului, cu sprijinul doctorului Pavel Chirilă, directorul Asociaţiei Christiana Bucureşti şi prin jertfa obştii nou întemeiate, a început construcţia bisericii de lemn şi a unei clădiri-anexă.

Biserica a fost construită de meşteri din Piatra Neamţ.

În incinta mănăstirii au fost amenajate o bibliotecă, două ateliere de icoane (pictură şi litografiere), un atelier de sculptură în lemn şi unul de muzică psaltică, înzestrate cu toate dotările necesare.

Cultivând şi promovând prin produsul eforturilor depuse în aceste ateliere (icoane, cruci, casete audio) exclusiv artă bizantină, mănăstirea îşi aduce o contribuţie permanentă şi indispensabilă la redescoperirea în această regiune a ţării a valorilor culturale autentic ortodoxe şi a tradiţiei răsăritene a Bisericii.

Soborul maicilor numără în prezent 40 de vieţuitoare, (6 monahii, 9 rasofore şi 25 de surori), ceea ce face din Mănăstirea Nera cea mai mare şi mai însemnată chinovie din întreg cuprinsul Episcopiei Caransebesului.

7 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Caras Severin, Manastiri in Romania | fara comentarii

Manastiri in Dambovita

Mănăstirea Cobia se află în comuna omonima din judeţul Dâmboviţa (harta) .

Mănăstirea Cobia este un unicat în contextul monumentelor existenţe prin decoraţia exteriorului - nemaiîntâlnită în arhitectura noastră.

Mănăstirea poartă hramul Sfântul Ierarh Nicolae şi a fost construită între anii 1571-1572 de Badea Bolosin Stolnicul, sub domnia lui Io Alexandru Voievod. Biserica, transformată în nenumărate rânduri, este tot ce a mai rămas din vechea Mânăstire Cobia.

Mănăstire Cobia, locaş de rugăciune pentru călugări, a funcţionat până la secularizarea averilor mânăstireşti, moment în care, fiind părăsită de călugării greci, a devenit biserică de mir.

Localizare:

Este situată la 7 kilometri nord-est de Găieşti şi la 25 de kilometri sud-vest de oraşul Târgovişte, în satul Mănăstire, pe şoseaua Găieşti - Târgovişte.

Exteriorul bisericii posedă o decoraţie unică în arhitectură noastră: paramentul este alcătuit numai din cărămidă smălţuită - verde, ocru, sienna - ceea ce dă un aspect de imensă bijuterie monumentului.

Faţada bisericii este decorată cu firide ce se întind pe toată înălţimea sa şi sunt terminate în arc de cerc, cu archivoltele marcate de un şir de cărămizi.

Biserica este de tip triconic, compartimentată în altar, naos, pronaos, având dimensiuni în interior de 14 metri lungime şi 6 metri lăţime.

Altarul relativ mic şi destul de înalt îi conferă o zvelteţe plăcută. Are în partea de est o fereastră, înspre nord are o mică nişă (proscomidia).

Naosul este mic, treflat, cu cele două abside înguste şi adânci, având fiecare câte o fereastră. Pe naos este aşezată turla mare, deschisă, a bisericii.

Pereţii sunt decoraţi în exterior cu un şir de firide pe toată înălţimea faţadelor. Firidele sunt despărţite de pilaştri laţi şi se încheie în partea de sus cu arcuri semicirculare.

Uşile din anul 1723, frumos ornamentate, se află acum la Mănăstirea Sinaia. Acoperişul din lemn cu învelitoare de

tablă. Pardoseala este din dale de piatră.

Cazare la Targoviste!

6 Ianuarie 2010 Scris de traveller | 3 stele, Dambovita, Manastiri in Romania | fara comentarii