În acest post o să îmi îndrept atenţia sper satul Negoesti.
Unde se află?
Păi acest sat se află în judeţul Călăraşi şi ţine de comuna Soldanu.
Cum ajungi aici?
Simplu.
Comuna Soldanu este situată în partea de S-V a judeţului Călăraşi, la 44 km de municipiul Bucureşti, la 97 km de municipiul Călăraşi şi la 19 km de municipiul Olteniţa (harta).
Comuna este situată pe malul stâng al râului Argeş, fiind traversată de DN4.
De ce am ales să vorbesc despre acest sat?
Am ales satul Negoesti pentru că aici găsiţi un obiectiv turistic de o mare importanţă istorică şi religioasă.
Este vorba de Mănăstirea Negoesti.
Ctitorie: 1649
Tip: Mânăstire
Religie: ortodox
Localitate: NEGOESTI
Comună: SOLDANU
Judeţ: Călăraşi
Episcopie/Arhiepiscopie: Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor
Mitropolie: Mitropolia Munteniei şi Dobrogei
Mănăstirea Negoesti a fost construită în anii 1648-1649 , de către Matei Basarab şi Doamna Elena.
Actualmente, mânăstire a fost transformată în Biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”.
Arhitectură:
Planul mănăstirii este triconic, intrarea fiind patrulateră cu turn clopotniţa. Aceasta cuprinde şi ruinele construcţiilor monastice.
A fost refăcută în anul 1777 (s-au refăcut ferestrele, zidul împrejmuitor şi s-au reparat chiliile) şi restaurată în anul 1850.
Istoric:
Voievodul Matei Basarab şi Doamna Elena, aveau aici, la Negoesti, un conac care era reşedinţa de vară a familiei domnitoare, locul unde se retrăgeau adeseori, în linişte şi de unde dirijau treburile ţării.
Această poziţie privilegiată a făcut ca Mănăstirea Negoiesti să fie înzestrată cu averi considerabile, întinse suprafate de pământ, iazuri, păduri, vii etc. pe care le-au întărit şi alţi domnitori.
După secularizarea lui Cuza, mănăstirea devine biserică parohială, deservind credincioşii din satul Negoiesti.
Satul Negoesti nu numai că ne încântă cu frumoasa mânăstire considerata monument istoric, ci si cu diverse oportunităţi turistice precum vânătoarea (fond cinegetic existent Pădurea Negoesti: fazani, iepuri, căprioare) pescuitul (din fondul piscicol existent Lacul Negoesti).
Daca ai asemenea pasiuni se merita sa ramai macar cateva zile in zona.
O mica vacanta nu strica.
Acum fie stati cu cortul, fie va cazati la vreun localnic sau mergeti pana la Calarasi unde veti gasi hoteluri cu conditii ireprosabile.
14 Iulie 2010
Scris de
traveller |
2 stele, Calarasi, Manastiri in Romania, Sate din Romania |
fara comentarii
Mereu am fost împotriva ideii de a merge la munte. Fiind friguroasă din fire mă gândeam că nu mă voi adapta condiţiilor de acolo.
M-am înşelat!
Atunci când ajungi în mijlocul naturii şi vezi crestele munţilor acoperite de zăpadă uiţi complet de toate aceste mofturi şi ai impresia că ai ajuns în rai.
Totuşi ca să te poţi bucura de acestea e ideal să mergi începând cu luna mai. Chiar şi aşa există riscul să ai surprize din partea vremii. Acum e soare, acum plouă şi tot aşa.
Locul pe care îl recomand pentru frumuseţea locurilor şi a peisajului mirific este satul Ciocanu din comuna Dambovicioara, Arges (harta) .
Satul Ciocanu este una din primele trei localităţi din ţară, situate la cea mai înaltă altitudine, aprox 1200 m altitudine.
Localizare:
Este la aproximativ 7,5 km distanţă de DN73, Braşov- Câmpulung-Piteşti (4,5 km până în Şirnea, iar apoi încă 3 km până în Ciocanu).
Zona poartă denumirea şi de “Culoarul Rucar - Bran” .
Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoara sa , atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului.
Este ceva de vis.
Ai parte de o panoramă cu o combinaţie de culori extraordinară. Iarba este de un verde intens, iar cenuşiul munţilor se pierde sub albul zăpezii.
Ceea ce a păstrat intact acest loc e faptul că satul Ciocanu nu a fost atins de marea colectivizare adusă de regimul comunist.
Astfel că după 1990 locuitorii satului Ciocanu, erau printre cei puţini din România, cu terenurile şi proprietăţile rămase intacte şi pe vremea comuniştilor, aşa cum le-au moştenit ei, de dinaintea celui de al doilea Război Mondial.
Se pare că originile Satului Ciocanu se află cumva înainte de anul 1900.
Îndeletnicirea de bază a satenilor autentici ai satului Ciocanu, era crescutul oilor şi vacilor.
Mai la tot pasul, poţi vedea sălaşe de vite cu podul plin de fân, cosit din vară. Aceste sălaşe (grajduri) adăposteau vitele iarna, pentru ca sătenii să nu mai care fânul la grajdul din sat.
Acestea sunt construite din lemn folosind vechi tehnici de imbinare.
a barnelor.
Legenda:
Bătrânii din Satul Ciocanu spun că undeva pe teritoriul satului trecea graniţa imperiului Austro-Ungar cu Ţara Românească sau Valahia cum i se mai spunea pe atunci.
Se crede că acolo ar fi fost chiar un punct de comandă pentru graniţă, dovadă stând pietrele ivite ici colo.
Acum fie că iubiţi frigul, fie că nu este important să ştiţi câte ceva despre asprimea şi intensitatea anotimpurilor. 
Iarna, de exemplu, din cauza zăpezii mari şi a viscolului face ca accesul în anumite zone ale satului să fie complet blocat.
Excepţii întâlneşti când se bagă plugul şi dacă deţii o maşină bună cu tracţiune integrală şi dotată cu lanţuri.
Singura alternativă rămâne sania, deşi când viscolul este foarte puternic, zăpada troienita te privează şi de asta.

Vara, pentru că satul se află pe culoarul Rucar-Bran, e posibil să simţi cum frigul te pişcă pe neaşteptate, cu toate că soarele e arzător.
Asta se întâmplă datorită altitudinii la care se află satul.
Eu vă recomand să fiţi echipaţi corespunzător şi să nu vă lipsească pelerina, bocancii şi câteva haine mai groase numai bune împotriva vântului.
Sper că v-am făcut curioşi iar dacă nu o să vreţi să rămâneţi măcar câteva zile puteţi opta pentru o scurtă plimbare.
Astfel vă puteţi bucura de aerul proaspăt şi curat ce îl găsiţi doar la o asemenea altitudine.
Totuşi dacă vreţi să vă cazaţi în zonă puteţi apela la pensiunile de aici , sau chiar la sătenii care sunt amabili şi prietenoşi.
În plus de asta puteţi achiziţiona de la ei produse proaspete cum ar fi laptele de vacă sau brânza în burduf.
25 Mai 2010
Scris de
traveller |
4 stele, Arges, Sate din Romania |
fara comentarii

În cazul în care vă plac legendele am să vă recomand ca obiectiv turistic comuna Rafaila(harta).
Legenda spune că în timp ce Ştefan cel Mare medita la strategia potrivită pentru lupta de la Vaslui, iar oastea lui se odihnea pe Valea Stemnicului, i s-au înfăţişat doi fraţi, Radu şi Irina, care i s-au plâns de faptul că părinţi le fuseseră ucişi de turci. Cei doi fraţi cer stăruitor domnitorului să-i primească în oaste, pentru a-şi putea răzbună părinţii. În luptele ce au urmat, Radu s-a dovedit un arcaş neîntrecut, distingându-se prin fapte de eroism. Se spune, de asemenea, că după ce Ştefan i-a biruit pe păgâni, ar fi răsplătit, pentru faptele de vitejie, pe arcaşul său Radu Balteanu cu o parte din Valea Stemnicului, aceasta oferind ostaşilor moldoveni un loc ideal de întocmire a unui adevărat sistem de capcane şi fortificaţii baturale şi chiar a unei cetăţi - care se pare că ar fi existat aici. În jurul anului 1500, Radu Balteanu s-a călugărit.
Primind numele de Rafail, se retrage pe terenul dăruit de Ştefan cel Mare, unde îşi construieşte o biserică din lemn, înconjurată de un gard viu din copaci cărora le-a retezat coroana. Slujitorii aduşi cu sine pentru îngrijirea schitului au fost şi primii locuitori ai satului format aici.
Probabil o să credeţi că este cu siguranţă frumos şi interesant, dar nu v-am dezvăluit încă cel mai important obiectiv turistic de aici. Este vorba de un plop, mai precis plopul uriaş de pe vremea lui Ştefan cel Mare, unic în ţară prin proporţiile sale excepţionale. Este vestit pentru circumferinţa să de 13 m şi vechimea de 550 de ani, rezistând atât vitregiillor vremii cât şi a oamenilor . Se ştie că de-a lungul timpului a fost trăsnit şi a ars de nenumărate ori şi totuşi este încă verde. Acesta este considerat monument al naturii, fiin protejat de lege.
Am să închei prin a vă spune că şi povestea acestui plop este legata de marele domnitor al Moldovei “Stefan cel Mare şi Sfant”. Legenda spune că Măritul Ştefan Vodă fie că a sădit plopul lângă o fântână a cărei apă ar fi ostoit setea lui şi a oştenilor ce-l însoţeau, fie că ar fi poposit la umbra arborelui, care îşi etala aspectul falnic încă de pe acea vreme şi s-ar fi înfruptat din apa unui izvor din apropiere, înaintea luptei cu turcii.
Daca ajungi la Rafaila poate vrei sa te cazezi la Vaslui . . .
10 Decembrie 2009
Scris de
traveller |
2 stele, Sate din Romania, Vaslui |
fara comentarii