Localizare:

Această mărturie a trecutului poporului român se află în cătunul Dealul Ocii din localitatea Pojogeni (hartă), judeţul Gorj, purtând hramul „Sfintii Voievozi”.

Frumoasa biserică de ţară prezintă în modestia proporţiilor sale câteva valenţe caracteristice lăcaşurilor de lemn olteneşti, distinse aici în boltă comună peste navă şi tindă, absenţa turnului, pridvor pe stâlpi cu capete sculptate, pisanie scrijelită peste intrare.

Se remarcă de asemenea prin calitatea execuţiei în piesele pictate rămase în iconostas.

Datare:

Momentul ridicării bisericii a fost consemnat inr-o pisanie pe portalul de la intrare: „Acest sfânt lăcaş, Dumnezaesc să făcut în zilele luminatului domn Gheorghie Anagiarlu şi părintele nostru episcopu Nectarie. 7305”.

Inscripţia datează construcţia din anul 7305, după era bizantină, de la Adam, care în cronologia actuală, de la naşterea lui Isus, înseamnă anii 1796-97, aşadar în timpul episcopului de Râmnic Nectarie, viitor mitropolit al Ţării Româneşti.

Menţionarea „luminatului domn Gheorghie Anagiarlu” este probabil o răstălmăcire a numelui domnitorului Constantin Hangerli, cel care în 1797 a fost trimis de poartă în scaunul de domnie al Ţării Româneşti.

În acest caz datarea corectă a bisericii ar fi 1797. Discordanţele în datele istorice relevă dificultăţi de comunicare între centru şi periferie în epocă.

Arhitectură:

Elemente formale vechi ce indică vechimea bisericii sunt proporţiile, tehnica de îmbinare a barnelor, ferestrele cu rame monoxile păstrate la navă precum şi modul de îmbinare a portalului, unde bârna cu pisanie de la 1797 este adausa cu ocazia refacerii construcţiei.

La acestea se pot adaugă semnele de numerotare a barnelor, ce apăr de sub spoială atât pe pereţii exteriori ai bisericii cât şi pe cei ai altarului.

Numerotarea indică o desfacere şi o remontare, care poate implică nu numai o refacere dar şi o mutare. În această situaţie anul 1797 pare a marca mai degrabă o reinoire a lăcaşului, o situaţie des întâlnită în zonă.

Această biserică este unul din exemplele de cazuri fericite în care oamenilor le pasă de istoria şi cultura ţării şi fac tot posibilul să  păstreze obiectivele turistice în condiţiile originale.

Astfel că, cu toate că lăcaşul a fost părăsit cu decenii în urmă de enoriaşi şi păstori, acesta a fost salvat în extremis prin transferare în Mănăstirea Camaraseasca în toamna anului 2009.

Era evident că biserica nu ar fi îndurat veacurile fără o întreţinere în timp a acoperişului şi eventuale reparaţii complementare.

Eu vă invit să vizitaţi această dovadă a istoriei româneşti şi să vă bucuraţi de frumoasa panoramă a cătunului Dealul Ocii, Pojogeni.

Sursa photo: Wikipedia

Nu ai cazare?

Acum însă eu vreau să vă vorbesc despre un obiectiv turistic aparte.
Acesta impresionează prin calitatea artistică a construcţiei, iar farmecul locului întregesc peisajul şi te poartă în vremuri străvechi.

Acest obiectiv turistic este o biserică.
O mică biserică de ţară ce este considerată un relict în arhitectura de lemn sacrală, unică, singura de acest fel cunoscută până în prezent în ţară.

Biserica se află în satul Valari, un sat situat în partea de vest a judeţului Hunedoara, în Munţii Poiana Ruscă, ce aparţine de comuna Topliţa (harta).

Istoric:

Ioana Cristache-Panait a scris despre biserica de lemn din Valari că este cea mai bătrână şi cea mai deosebită din zonă Padurenilor, datând-o din secolul al XVI-lea, odată cu primele menţionări scrise ale aşezării, datorită caracterului arhaic al tehnicii de construcţie. Pe lista monumentelor istorice biserica de lemn Sf. Nicolae din Valari apare datată din secolul 17.

Legenda:

Tradiţia orală susţine că biserica a fost adusă cu mai bine de două secole în urmă din Poiana Rachitelii, unde a fost folosită timp de un secol.

Ioana Cristache-Panait a surprins de asemenea tradiţia mutării bisericii în Valari din Poieniţa Tomii, însă, în lipsa unor însemnări de mutare şi datorită existenţei anterioare a unei biserici asemănătoare în satul vecin Topliţa, cercetătoarea a înclinat să susţină ridicarea bisericii de lemn de la bun început de către valareni.

Arhitectura:

Biserica de lemn din Valari este construită într-o tehnică aparent asemanatore bisericilor de lemn în căţei din Banat, la rândul lor puţine la număr. Acestea au stâlpii dăltuiţi astfel încât dulapii să fie prinşi între stâlpi.

Această tehnică este larg răspândită la case şi anexe şi este apreciată pentru economia de material lemnos. La biserica de lemn din Valari soluţia este mai simplă şi, se pare, mai arhaică.

Stâlpii (ustiorii) nu sunt dăltuiţi pe părţile lor laterale iar dulapii (umplatura) sunt fixaţi cu cuie de fierar în dosul stâlpilor. După uscare, între dulapii fixaţi au apărut spaţii libere, ceea ce a creat probleme de izolare a pereţilor, şi aşa subţiri. Spaţiile au fost acoperite din interior cu şipci. Între şipci se pare că au fost cândva xilogravuri.

Ustiorii, sau stâlpii, sunt prinşi prin cozi în talponi dedesubt şi în grinzi de-asupra, formând o ramă la fiecare perete exterior. Această structură de rezistenţă este făcută din lemn de stejar.

Fundătura de dulapi de brad rigidizează pereţii.

Dulapii de brad au fost tăiaţi mecanic, posibil la un gater de apă existent în zonă în urmă cu câteva secole.

Însemnările numeroase de pe ei certifică vechimea lor.

În ceea ce priveşte tehnica constructivă se vorbeşte de asemănarea evidentă şi semnificativă cu templele dacilor de pe columna lui Traian.

Cuiele marcate vizibil la colţurile construcţiilor de pe basoreliefuri ar putea fi cepurile de lemn cu care dacii prindeau dulapii de stâlpii verticali, aşa cum s-a păstrat la biserica din Valari, în vechiul ţinut al Padurenilor, în inima Daciei.

Din această perspectivă biserica de lemn apare drept un martor încă în picioare de arhitectură sacră dacică, binenteles, într-o formă adaptată la lăcaşul de cult creştin. Principiul constructiv este acelaşi chiar dacă dulapii sunt prinşi pe interior cu cuie de fierar.

Tăierea dulapilor la gater şi folosirea cuielor de fier pentru prinderea lor indică, de fapt, un efort financiar suplimentar al comunităţii la ridicarea acestei biserici

Cimitirul:

Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiţă de lemn. În cimitir se mai păstrează două cruci putrede, sprijinite de gard, cu urme de cioplitură decorativă.

Frumuseţea crucilor făcute de meşterul Aurel din Poieniţa Tomii se mai poate admira la crucile de casă sau de mormânt ridicate în curţile gospodăriilor din sat.

Din păcate biserica de lemn Sfântul Nicolae din Valari nu mai este folosită de parohie din 1936, de când s-a sfinţit biserică de zid, şi din acest motiv a căzut în paragină.

Ploile trec prin acoperişul şubred, iar o ciupercă xilofagă s-a întins pe lângă tălpile longitudinale în navă. Aceste probleme cer intervenţii de conservare urgente.

Unicitatea şi valoarea acestui lăcaş, de cult motivează salvarea lui.

Vizitaţi acest obiectiv de mare valoare  pentru tara noastră nu va pierde si aceasta comoara.

Sursa photo: Wikipedia

Ai nevoie de cazare?

De cum ajungi să păşeşti pe acest pământ sfânt simţi cum inima-ţi tresare, cum ochii-ţi se măresc de bucurie la vederea peisajelor parcă smulse dintr-un basm românesc, la vederea muierilor îmbrăcate în straie ţărăneşti şi a pruncilor cu părul ca de aur ascuns sub clopul ţinut pe-o parte.

Toate cele enumerate mai sus le poţi găsi într-un loc considerat de mulţi o icoană a sufletului creştin maramureşean, asta pentru că acolo se găseşte un loc sfânt unde natura se uneşte cu biserica în Liturghie cosmică.

Este vorba de frumoasa localitate Bârsana, situată pe dealul numit Jbar şi de vestita mânăstire Bârsana situată în complexul monahal din localitate.

Odată ce-ai intrat pe poarta mănăstirii, o poartă specific maramuresana ridicată de meşterii locali, simţi cum sufletul îţi e cuprins de pace, de linişte, uiţi parcă de toate grijile şi te bucuri ca un copil de peisajul mirific.

Legenda:

În folclor se spune că mănăstirea fost mai întâi construită în Valea Slatinii, pe malul stâng al Izei şi strămutată ulterior pe malul drept, în locul numit mai târziu Podurile Mănăstirii.

Istoric:

Mănăstirea Bârsana a fost construită la mijlocul secolului al XVI-lea,de către familia lui Dragoş, voievod, pe una din proprietăţile acestora.

Vechea mânăstire, cu hramul Sfântul Nicolaie, era unul dintre cele mai importante edificii de cultură din Maramureş, dat fiind că multă vreme a fost rezidenţa episcopilor ortodocşi .

După ce greco-catolicismul s-a instaurat în zonă, odată cu ocuparea Maramureşului de către Imperiul Habsburgic,în ciuda presiunilor făcute, mănăstirea a rămâne de rit ortodox până în anul 1791.

În anul 1791, patrimoniul mănăstirii este confiscat de Imperiul Habsburgic iar mănăstirea trece în proprietatea Episcopiei Rutene a Muncaciului, ultimii călugări refugiindu-se la Mănăstirea Neamţ.

Vechea Mănăstirea Bârsana a fost cea mă importantă şcoală de preoţi din zonă şi lăcaş, de cultură pentru regiune. Aici se puteau găsi cărţi de cult în limba română, aduse din Moldova şi Tara Românească. Mănăstirea avea propriul său atelier unde erau pictate icoanele.

Arhitectura:

Ansamblul monacal a fost construit în lemn, după tradiţia locală, sub direcţia arhitectului Cordos Dorel. Acesta este compus din: poartă specifică maramureşeană, turnul cu clopotniţă, biserică (cu o înălţime de 57m), altarul de vară, chiliile călugărilor, capelă (construită pe mai multe nivele), casa maiştrilor şi casa (atelierul) artiştilor.

Recent a fost construit Muzeul din incinta mănăstirii.

Mare sărbătoare, mare:

Este vorba de hramul mănăstirii care se oficiază pe data de 30 iunie : “Soborul Sfitilor”, protectorii mănăstirii fiind cei 12 apostoli.

Turnul clopotniţă:

Clopotniţa se află într-un turn mare amplasat în partea sud-estică a complexului mânăstiresc. Pe sub bolta largă şi înaltă a acestui turn se face intrarea în incinta mănăstirii.

Arcada din faţă a bolţii poartă inscripţia biblică “Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poartă cerului” (Facere 28, 17).

Aghiasmatarul:

Aghiasmatarul completează ansamblul mânăstiresc şi se află într-un loc central. Are patru intrări, iar în mijloc o fântână. Acesta evocă construcţiile anexă, de pe lângă basilicile paleocreştine în care se săvârşea şi se păstra aghiasma.
La aghiasmatar se ajunge pe alei pavate cu dale de andezit. Aghiasmatarul are o suprafaţă de 32 de metri pătraţi şi nouă metri înălţime, iar pardoseala este din plăci de andezit.

Pictura:

O inscripţie murală din naos mărturiseşte că Hodor Toader a pictat pereţii în 1806. Picturile erau făcute din bucăţi textile, fixate pe pereţi şi acoperite cu un strat de var preparat, cum era obiceiul în timpul acelei perioade.

Localizare:

Mănăstirea „Soborul Sfinţilor 12 Apostoli” din Bârsana, aparţinând de Episcopia Ortodoxă Romană a Maramureşului şi Satmarului, este situată la 22 de km sud-est de municipiul Sighetu Marmaţiei, la ieşirea din Bârsana, spre podul Slatioarei, la kilometrul 17 al Drumului Judeţean 186 (harta).

Pe şosea, accesul este posibil pe mai multe trasee, în funcţie de zona din care vine pelerinul, şi anume:

- pe Drumul Judeţean 186: Sighetu Marmaţiei - Vadu Izei - Oncesti - Bârsana;
- pe Drumul Judeţean 186 din Sacel spre Bogdan Vodă - Rozavlea - Bârsana
- dinspre Cavnic pe rută : Budesti - Calinesti - Bârsana.

Pentru cei care doresc să călătorească cu trenul, staţia C F R care deserveşte Mănăstirea Bârsana este Sighetu Marmaţiei.

Mănăstirea este o comoară pentru cultura naţională şi nu numai. Toate lacasele sunt în aşa fel construite încât să ai impresia că sunt case ţărăneşti maramureşene.
Totul este înconjurat de verdeaţă şi flori plantate cu dragoste şi evlavie de către slujitorii lui Dumnezeu.

Mănăstirea Bârsana este obiectivul turistic ce trebuie pus pe primul loc în lista Locuri de vizitat. O vacanţă în Ţara Maramureşului este exact ce ai nevoie ca să îţi încarci bateriile, să uiţi de viaţa cotidiană şi stresul din zilele noastre.

Nu uitaţi să vizitaţi muzeul mănăstirii si sa  treceţi pe la magazinul de la intrate  ca sa luaţi un suvenir celor dragi.

Dacă vă gândiţi să poposiţi câteva zile în zonă faceţi-o cu încredere, oamenii sunt de omenie, bucatele sunt prospete şi pălinca-i aşa cum numa în Maramu găseşti.

Ai nevoie de cazare ?

România este o ţară bogată din punct de vedere turistic. Cele mai numeroase obiective turistice de la noi din ţară sunt bisericile şi mănăstirile.

Acum fie că este vorba de lăcaşe religioase vechi de sute de ani, fie de cele construite în zilele noastre, un lucru este cert.

Fiecare are o poveste aparte şi sunt de o frumuseţe inegalabilă.

Un bun exemplu sunt bisericile din lemn. Acestea formează un patrimoniu preţios pe plan naţional şi mondial.

În România se păstrează circa 1440 de biserici de lemn ridicate până în anul 1918. Aproximativ 650 de biserici de lemn se găsesc în  Transilvania şi Banat, peste 490 sunt în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi mai mult de 300 sunt în Moldova.

Bisericile de lemn din România sunt adevărate tezaure de cultură românească, cele mai multe dintre ele puţin documentate şi cunoscute.
Acum îmi voi opri atenţia asupra unui superb monument de arhitectură.

Biserică de lemn din Pistestii din Deal

Pistestii din Deal este un sătuc gorjean ce ţine de comuna Scoarţa (harta).

Biserica datează cu aproximaţie din perioada 1575-1700 . Are hramul „Sfanta Treime” (a doua zi de Rusalii) şi este considerată un monument istoric.

Păi are şi de ce !

Biserica are toate caracteristicile arhitecurii specifice zonei: perisabilitatea materialului folosit, care transpare prin veacuri, uimitor, prin fragilitatea lui, bogăţia decorurilor întâlnite pe stâlpii pridvoarelor, pe uşile de intrare, pe cornişe, pe tălpile de temelie etc.

Din punct de vedere arhitectural prezintă elementele care constituie specificitatea bisericilor de lemn: dispunerea temeliei direct pe pământ, prezenţa peretelui plin între pronaos şi naos, precum şi absenţa clopotniţei de pe pronaos.

Istoric:

Sunt cunoscute numeroase cazuri când o comunitate oltenească, silită să se mute ca urmare a unor contexte socio-istorice, a purces la strămutarea simultană şi a lacaşului de cult, pentru a se asigura comuniunea cu strămoşii care, în toate marile civilizaţii ale omenirii, a produs continuitate şi educaţie în gena urmaşilor.

Un astfel de fapt s-a întâmplat şi la Pistestii din Deal. În documentele vremii fiind consemnată strămutarea bisericii.

Las vorbele deoparte şi vă indemn să vă bucuraţi de poze dar mai ales vă invit să vizitaţi această mostră sublimă a creativităţii poporului român.

Sursa photo: Țetcu Mircea Rareș

Oferte de cazare aici.

]]> http://www.atlass.ro/2010/07/15/obiective-turistice-in-gorj/feed/ http://www.atlass.ro/2010/07/14/manastirea-negoiesti/ http://www.atlass.ro/2010/07/14/manastirea-negoiesti/#comments Wed, 14 Jul 2010 15:12:04 +0000 traveller http://www.atlass.ro/?p=2634 În acest post o să îmi îndrept atenţia sper satul Negoesti.

Unde se află?

Păi acest sat se află în judeţul Călăraşi şi ţine de comuna Soldanu.

Cum ajungi aici?

Simplu.

Comuna Soldanu este situată în partea de S-V a judeţului Călăraşi, la 44 km de municipiul Bucureşti, la 97 km de municipiul Călăraşi şi la 19 km de municipiul Olteniţa (harta).
Comuna este situată pe malul stâng al râului Argeş, fiind traversată de DN4.

De ce am ales să vorbesc despre acest sat?

Am ales satul Negoesti pentru că aici găsiţi un obiectiv turistic de o mare importanţă istorică şi religioasă.

Este vorba de Mănăstirea Negoesti.

Ctitorie: 1649

Tip: Mânăstire

Religie: ortodox

Localitate: NEGOESTI

Comună: SOLDANU

Judeţ: Călăraşi

Episcopie/Arhiepiscopie: Episcopia Sloboziei şi a Călăraşilor

Mitropolie: Mitropolia Munteniei şi Dobrogei

Mănăstirea Negoesti a fost construită în anii 1648-1649 , de către Matei Basarab şi Doamna Elena.

Actualmente, mânăstire a fost transformată în Biserica “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”.

Arhitectură:

Planul mănăstirii este triconic, intrarea fiind patrulateră cu turn clopotniţa. Aceasta  cuprinde şi ruinele construcţiilor monastice.

A fost refăcută în anul 1777 (s-au refăcut ferestrele, zidul împrejmuitor şi s-au reparat chiliile) şi restaurată în anul 1850.

Istoric:

Voievodul Matei Basarab şi Doamna Elena, aveau aici, la Negoesti, un conac care era reşedinţa de vară a familiei domnitoare, locul unde se retrăgeau adeseori, în linişte şi de unde dirijau treburile ţării.

Această poziţie privilegiată a făcut ca  Mănăstirea Negoiesti să fie înzestrată cu averi considerabile, întinse suprafate de pământ, iazuri, păduri, vii etc. pe care le-au întărit şi alţi domnitori.

După secularizarea lui Cuza, mănăstirea devine biserică parohială, deservind credincioşii din satul Negoiesti.

Satul Negoesti nu numai că ne încântă cu frumoasa mânăstire  considerata monument istoric, ci si cu  diverse oportunităţi turistice precum vânătoarea (fond cinegetic existent  Pădurea Negoesti: fazani, iepuri, căprioare)  pescuitul (din  fondul piscicol existent  Lacul Negoesti).

Daca ai asemenea pasiuni se merita sa ramai macar cateva zile in zona.

O mica vacanta nu strica.

Acum fie stati cu cortul, fie va cazati la vreun localnic sau mergeti pana la Calarasi unde veti gasi hoteluri cu conditii ireprosabile.

Ooo şi cât este de plăcut să stai la umbra unui copac să leneveşti, să citeşti o carte,să stai la taclale cu prietenii tăi.

E modul ideal de a te relaxa.

De găsit un astfel de loc nu este greu ci mai degrabă să găseşti un loc unde nu numai că stai la umbra unui copac ci eşti şi înconjurat de verdeaţă, flori frumos mirositoare, de felurite culori şi în plus de asta ai posibilitatea să asişti la concertul extraordinar al veselelor păsărele ce îşi au cuibul acolo.

Toate cele enumerate mai sus le găseşti în acelaşi loc mai ales dacă mergi la tara, dar cei care locuiesc la oraş ce fac?
Păi soluţia este grădina botanică.

Din păcate în România găseşti o astfel de grădină doar în oraşele cheie ale ţării.

Un exemplu reprezentativ este grădina botanică din Cluj-Napoca, numită mai exact Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universităţii Babeş-Bolyai.

Grădina a fost fondată în 1920 de profesorul Alexandru Borza.

Întinsă pe o suprafaţă de aproape 14 hectare, în partea sudică a Clujului, gradină botanică, organizată după Unirea Transilvaniei cu România, în anii activităţii de aşezare pe temeiuri solide a universităţii clujene, a reuşit să se dezvolte în timp atât ca şi un obiectiv turistic clujean cât şi ca important spaţiu didactic şi ştiinţific din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai.

Grădina conţine pe teritoriul său peste 10 000 specii de plante din toate colţurile lumii.

Flora şi vegetaţia românească sunt reprezentate prin plante din câmpiile transilvane, Munţii Carpaţi, Banat, etc.

Se zice că anotimpul ideal pentru flori este primăvara când totul prinde viaţă şi ai parte de o adevărată explozie a culorilor. Totuşi, dacă vreţi să vizitaţi grădina botanică din Cluj primăvara eu aş zice să vă mai gândiţi.

Ar fi alegerea ideală dacă sunteţi împătimiţi  ai lalelelor, căci în această perioadă sunt singurele plante înflorite aici.

Ai ocazia să vezi covoraşe multicolore şi să te simţi asemeni lui Luigi Ionescu în faimoasa melodie “Lalele, lalele”.

Astfel că mergeţi vara şi aveţi posibilitatea să admiraţi plantele viu colorate ce sunt cultivate în cinci sectoare.

Sectorul ornamental - Aici sunt cultivate zeci de specii a câtorva sute de plante lemnoase şi ierboase care încânta vizitatorii de-a lungul întregului an în zone cum ar fi Grădină Japoneză, Rosariumul  şi Grădină Mediteraneană;

Sectorul fitogeografic conţine o colecţie de plante aranjate în funcţie de asociaţiile lor naturale;

Sectorul sistematic - un mare număr de specii grupate pe familii, care la rândul lor sunt dispuse după ordine şi clase, din punct de vedere filogenetic;

Sectorul economic este format dintr-o serie de plante cultivate pentru utilitatea lor industrială/economică, cum ar fi cocotierul sau palmierul de ulei;

Sectorul medicinal - plante cunoscute datorită proprietăţilor lor medicale şi curative.

Turnul de apă

Un punct de mare atracţie îl constituie Turnul de apă.

Numit şi castelul de apă acesta are un rezervor cu o capacitate de 80 000 kg apa.

Accesul se face cu ajutorul unei scări ce duce până în vârful acestuia.

Ajuns în vârf găseşti o galerie  care serveşte drept punct de admirare a panoramei Grădinii şi întregului oraş.

Atenţie mare dacă aveţi rău de înălţime.

Scara este foarte îngustă şi dificil de urcat în anumite zone.

Odată ajuns în vârf e posibil să ai senzaţia că se învârte totul cu tine.

Serele

Complexul de sere existent este format din 2 grupe cu un total de şase sere (în suprafata totală de peste 3500 de m²) în care sunt cultivate plante ecuatoriale şi tropicale:

Sera cu plante acvatice a€“ aici se poate admira lotusul amazonian cu frunze de peste 1,5 m diametru,

Sera cu palmieri a€“ peste 80 de specii de palmieri decorativi sau industriali (cocotierul, palmierul de ulei), aduse din Japonia, Australia, Asia şi Insulele Canare,

Sera cu vegetatie din Australia şi mediteraneană a€“ diverse specii de ficus, ferigi,

Sera cu orhidee şi ferigi,

Sera cu bromeliacee,

Sera cu plante suculente.

Localizare

Stradă Republicii, Nr. 42, Cluj Napoca (harta)

Atenţie studenţi nu vă uitaţi carnetele. Aveţi reducere la bilet.
Grădina se poate vizita în intervalul orar 09-18.

Dacă vă hotărâţi să ramenti câteva zile în frumosul oraş pentru a vă bucura şi de alte obiective turistice de mare importantă nu vă faceţi probleme pentru cazare deoarece ofertele sunt mai mult decât acceptabile.

Photos made by: bortescristian si Coco_ro

Dar ce ziceţi voi, aţi vizita un loc simplu dar considerat special unde se bănuie că au loc fenomene misterioase?

Păi haideţi să vă povestesc eu câte ceva despre misteriosul loc iar apoi veţi decide dacă mergeţi sau nu.

Pentru început trebuie să ştiţi că este vorba despre o mânăstire rupestră numită Templul Ursitelor.
Lăcaşul de cult se află la Sinca Veche, în cotul format de Munţii Făgăraş şi Persani, la 45 de kilometri de Braşov şi la 22 de kilometri de Făgăraş (harta). Acesta se găseşte lângă comuna Sinca Veche, sub dealul Pleşu.

Localitatea în sine se află în centrul ţării la 30 de kilometri nord de Zărneşti, între Cocoaşa Persanilor la nord şi podul peste pârâul Bungetu la vest.
Această mânăstire nu este una obişnuită, ea fiind sculpata în piatră şi este considerată un loc de reculegere, de împlinire a dorinţelor bune.
Se bănuieşte că are o vechime de aproximativ 7000 de ani şi se presupune că ar fi aparţinut aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor.

În vechime, grota Ursitelor a fost transformată în loc de refugiu şi rugăciune pentru călugării ardeleni hăituiţi de Maria Tereza şi obligaţi să treacă la catolicism.

Locaşul de cult este compus din încăperi de cult şi altare cu sculpturi ciudate. Aici au fost săpate nouă încăperi, unite între ele prin galerii. Câteva încăperi s-au surpat cu mult timp în urmă, dar nu numai din cauza ploilor care au săpat în stâncă, ci mai ales după ce tot felul de indivizi au spulberat pereţi întregi, în căutarea unor ipotetice comori.

Totuşi cel mai important este felul în care te simţi odată ce ai pătruns cu paşi sfioşi în întunecatul lăcaş. Simţi cum sufletul tău se încarce cu o energie pozitivă. Deodată te simţi mai bun, mai liniştit.

Faceţi abstracţie de mâzgălelile făcute, fie din prostie, fie din răutate şi bucuraţi-vă de razele soarelui ce pătrund stingher prin deschizătura asemeni unei clopotniţe.

Legenda
Tradiţia spune că prin turnul interior, ce seamănă cu o turlă fără acoperiş şi este înalt de 10 metri, coboară energiile şi că dedesubt, în pământ, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râşnovului.

De mare atracţie sunt inscripţiile ce ridică mari semne de întrebare cu privire la posibilele origini, printre care cea mai interesantă fiind Steaua lui David, cu semnul Yin-Yang incoporat.

Dacă vă hotărâţi să mergeţi să vedeţi templul eu vă recomand să o faceţi în noaptea de Înviere. Aici are loc cea mai frumoasă slujbă din zonă. Sufletul ţi se încarcă maxim cu energie, iar atmosfera este una de nedescris.

Este ceva cu totul special să vezi cum în mijlocul pădurii oamenii iau lumina de la grotă şi cum uşor cântând Hristos A Înviat urcă poteca strâmtă pentru a ajunge la micul templu construit în vârful dealului. Uiţi cu desăvârşire că eşti în mijlocul naturii, în miezul nopţii şi că tot ce poţi să vezi este acel şir de lumina ce îţi dă impresia că urcă la cer.

Fenomene inexplicabile la Templul Ursitelor

Pasionaţii de parapsihologie şi fenomene paranormale au şi ei un cuvânt de spus în legătură cu Templul Ursitelor. Se zice că aici ar fi un nod energetic, pentru că altfel nu se explică anumite fenomene bizare, precum apariţia pe peliculă fotografică sau pe banda camerelor de filmat a unor sfere de lumină în faţa peşterii, sfere care nu se văd cu ochiul liber.

Martorii povestesc şi despre un cristal strălucitor, care apare când şi când. Se zice că acestea ar putea fi rodul imaginaţiei acelora care au fost acolo, impresionaţi de loc, de linişte, de atmosferă.

Sper că v-am făcut curioşi şi veţi vizita acest obiectiv turistic de mare importantă istorică şi religioasa.

Ce ar trebui să ştiţi este că în localitatea Sinca Veche se poate ajunge uşor cu maşina, localitatea fiind amplasată la câţiva kilometri de localitatea Persani, pe DN 68, între localităţile Braşov şi Făgăraş. Biserica rupestră se află la circa doi kilometri de localitatea Sinca Veche - toţi localnicii cunoscând drumul şi putând să vă ofere îndrumările necesare.

Oamenii sunt prietenoşi şi amabili şi dacă aţi vrea să poposiţi câteva zile în zonă aţi găsi cu siguranţă o familie care să vă găzduiască. În cazul în care nu sunteţi familiarizaţi cu condiţiile de la ţara puteţi opta pentru cazarea la unul din hotelurile din Braşov.

Iaşi este centrul cultural, economic şi academic al Moldovei, ceea ce a făcut ca oraşul să fie vestit pentru obiectivele sale turistice fascinante, fie că e vorba de clădiri şi monumente istorice, biserici şi mânăstiri sau parcuri şi grădini.

Totuşi în rândurile ce urmează atenţia mea se va îndrepta către unul din cele mai importante obiective turistice atât din punct de vedere arhitectural cât şi cultural.

Palatul Culturii. Despre el a vorba.

Acesta a fost inaugurat, în 1926, de către regele Ferdinand al României.

Realizat în neogotic, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, ajutat de arhitecţii Xenopol  şi Cerchez, construcţia Palatului a durat două decenii.

Un prim monument a fost ridicat pe ruinele vechii curţi domneşti (1434), care a fost reconstruită în stil neoclasic  de prinţul Alexandru Moruzi (1806 - 1812). Un incendiu de la sfârşitul sec. al XIX-lea a distrus acest palat, la începutul secolului următor luându-se decizia ridicării actualei construcţii.

Ce trebuie să mai ştiţi e că stilul palatului e neogotic flamboyant, cu detalii ornamentale, cu elemente heraldice în exterior.

Aripile cu ieşindurile semicirculare au fost retrase şi împodobite la fronton cu statui de arcaşi ce stau de strajă, iar pe laterale s-au construit două intrări sub formă unor turnuri boltite.

Intrarea în palat se face printr-un turn donjon mare, cu creneluri şi firide dominate de o acvilă cu aripile desfăcute.

Dacă aţi ajuns aici trebuie neapărat să vizitaţi:

Sala gotică
Aici unde se poate admira mozaicul ce reprezintă un “bestiarum” medieval (grifoni, acvile bicefale şi lei).
Sala Voievozilor
Se află la etaj şi conţine, în medalioane, portretele domnilor Moldovei şi ale regilor României.
Sala Henri Coandă
Lambriurile sălii au fost executate după un proiect al marelui savant.
Orologiul cu carillon
Acesta este instalat în turnul central, este dintr-un ansamblu de opt clopote care reproduc, din oră în oră, “Hora Unirii”.

De reţinut este că Palatul Culturii se poate vizita abia în toamnă, acesta fiind închis pentru restaurare în cadrul programului guvernamental de reabilitare a monumentelor istorice.

Partea bună este că pe parcursul acestei perioade Muzeul Unirii va funcţiona conform unui program prelungit între orele 10.00 şi 20.00 pentru a va putea totuşi oferi şansa de a vedea lucruri de o mare importanţă culturală.

În cazul în care nu mai aveţi răbdare până se finalizează restaurarea puteţi să faceţi un tur aici.

Localizare:
Iaşi, Strada Piaţa Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr.1 (harta)

Dacă tot aţi ajuns la Iaşi eu vă recomand să rămâneţi măcar de pe-o zi pe alta. Sunt multe lucruri frumoase şi interesante ce merită văzute, iar ofertele de cazare sunt mai mult decât acceptabile.

Sursa photo: Chodaboy

M-am înşelat!
 
 Atunci când ajungi în mijlocul naturii şi vezi crestele munţilor acoperite de zăpadă uiţi complet de toate aceste mofturi şi ai impresia că ai ajuns în rai.
 
 Totuşi ca să te poţi bucura  de acestea e ideal să mergi începând cu luna mai. Chiar şi aşa există riscul să ai surprize din partea vremii. Acum e soare, acum plouă şi tot aşa.
 
 Locul pe care îl recomand pentru frumuseţea locurilor şi a peisajului mirific este satul Ciocanu din comuna Dambovicioara, Arges (harta) .
 
 
 
 Satul Ciocanu este una din primele trei localităţi din ţară, situate la cea mai înaltă altitudine, aprox 1200 m altitudine. 
 
 Localizare:
 
 Este la aproximativ 7,5 km distanţă de DN73, Braşov- Câmpulung-Piteşti (4,5 km până în Şirnea, iar apoi încă 3 km până în Ciocanu). 
 
 Zona poartă denumirea şi de “Culoarul Rucar - Bran” .

Extrem de spectaculos este faptul că din anumite locuri ale satului Ciocanu se poate admira în toată splendoara sa , atât Masivul Bucegi cât şi Masivul Piatra Craiului.

 Este ceva de vis.

 Ai parte de o panoramă cu o combinaţie de culori extraordinară. Iarba este de un verde intens, iar cenuşiul munţilor se pierde sub albul zăpezii.
 
 
 
 Ceea ce a păstrat intact acest loc e faptul că satul Ciocanu nu a fost atins de marea colectivizare  adusă de regimul comunist.

 Astfel că după 1990 locuitorii satului Ciocanu, erau printre cei puţini din România, cu terenurile şi proprietăţile rămase intacte şi pe vremea comuniştilor, aşa cum le-au moştenit ei, de dinaintea celui de al doilea Război Mondial.

Se pare că originile Satului Ciocanu se află cumva înainte de anul 1900.
 
 
 
 Îndeletnicirea de bază a satenilor autentici ai satului Ciocanu, era crescutul oilor şi vacilor.

 Mai la tot pasul, poţi vedea sălaşe de vite cu podul plin de fân, cosit din vară. Aceste sălaşe (grajduri)  adăposteau vitele iarna, pentru ca sătenii să nu mai care fânul la grajdul din sat. 

Acestea sunt construite din lemn folosind vechi tehnici de imbinare.
a barnelor.

 
 Legenda:
 
 
 
 Bătrânii din Satul Ciocanu spun că undeva pe teritoriul satului trecea graniţa imperiului Austro-Ungar cu Ţara Românească sau Valahia cum i se mai spunea pe atunci.

 Se crede că acolo ar fi fost chiar un punct de comandă pentru graniţă, dovadă stând pietrele ivite ici colo.
 
 
 
 Acum fie că iubiţi frigul, fie că nu este important să ştiţi câte ceva despre asprimea şi intensitatea anotimpurilor. 
 

 Iarna, de exemplu, din cauza zăpezii mari şi a viscolului face ca accesul în anumite zone ale satului să fie complet blocat.

Excepţii întâlneşti când se bagă plugul şi dacă deţii o maşină bună cu tracţiune integrală şi dotată cu lanţuri.

Singura alternativă rămâne sania, deşi când viscolul este foarte puternic, zăpada troienita te privează şi de asta.
 
 
 

 Vara, pentru că satul se află pe culoarul Rucar-Bran, e posibil să simţi cum frigul te pişcă pe neaşteptate, cu toate că soarele e arzător.

Asta se întâmplă datorită altitudinii la care se află satul.  
 

 Eu vă recomand să fiţi echipaţi corespunzător şi să nu vă lipsească pelerina, bocancii şi câteva haine mai groase numai bune împotriva vântului.
 
 
 
 Sper că v-am făcut curioşi iar dacă nu o să vreţi să rămâneţi măcar câteva zile puteţi opta pentru o scurtă plimbare.

Astfel vă puteţi bucura de aerul proaspăt şi curat ce îl găsiţi doar la o asemenea altitudine.
 
 Totuşi dacă vreţi să vă cazaţi în zonă puteţi apela la pensiunile de aici , sau chiar la sătenii care sunt amabili şi prietenoşi.

În plus de asta puteţi achiziţiona de la ei produse proaspete cum ar fi laptele de vacă sau brânza în burduf.

Întrebarea mea e “Unde mergeţi ?”
 
 După cum se poartă cei mai mulţi vor răspunde că merg în străinătate, că doar ce să facă în România. La noi în ţară e urât.
 
 Greşit!
 
 România se poate mândri cu numeroase locuri de o frumuseţe rară. Un asemenea loc, pe care îl recomand cu mare drag, este Delta Dunării.
 
 Delta este unul din cele mai importante obiective turistice din România. Impresionează printr-o puritate şi simplitate ce te fac să crezi că ai păşit pe un alt tărâm. Verdeaţa şi albastrul apei se contopesc şi creează un peisaj mirific. 
 
 E locul perfect dacă vrei să te deconectezi de viaţa de zi cu zi. E locul ce te face să uiţi de muncă, de agitaţie şi probleme.
 
 O dată ajunşi în deltă trebuie neapărat să faceţi o plimbare cu barca. Veţi avea ocazia să vedeţi părţi ale unor canale abia atinse de oameni.

  În afară de asta delta îţi oferă posibilitatea de a admira o mare varietate de păsări, de la graţioasele lebede albe, până la cele cu un penaj extrem de colorat.
 
 
 Ce ar mai trebui să ştiţi e că Delta Dunării (3446 kmA²), aflată în mare parte în Dobrogea, România, şi parţial în Ucraina, este cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene.
 
 Vegetaţia deltei este reprezentată în mare parte de o vegetaţie specifică mlaştinilor (stuful, papură, rogozul, în amestec cu salcia pitica) şi ocupă 78% din totalul suprafeţei.

 Zăvoaiele ocupă 6% din suprafaţa deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, , iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetaţie acvatică şi plutitoare, ocupând 2% din suprafaţa deltei.

 De asemenea, există păduri pe câmpurile Letea şi Caraorman şi sunt alcătuite din stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm, plante agăţătoare.
 
 Fauna conţine mai mult de 320 de specii de păsări ca şi 45 de specii de peşte de apă dulce în numeroasele sale lacuri şi japse. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colţuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. 
  
 Ce va rămâne de făcut este să vă hotărâţi în ce zonă a deltei să mergeţi. Eu vă recomand localitatea Nufaru din Tulcea (harta).
 
 În ceea ce priveşte cazarea nu vă faceţi probleme. Localnici sunt foarte primitori, dar dacă totuşi pensiunile de acolo nu vă sunt pe plac găsiţi cazare la Tulcea.
 
 
  Nu ezitaţi! Vizitaţi Delta Dunării! 
 
 Vă aştept să îmi povestiţi cum a fost delta pentru voi. 
 
 
 
 Photo made by: Daniel Secăreanu